CÓLNĂ, colne, s. f. (Reg.) Colibă sau casă (la vie). ♦ Construcție (primitivă) servind, într-o gospodărie țărănească, la păstrarea uneltelor sau la adăpostirea vitelor. – Din scr. kolna.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CÓLNĂ s. v. șopron, șură.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
cólnă (cólne), s. f. – Șopron, acoperiș lîngă grajd, mai ales pentru a proteja plugul sau trăsura. Sl. koln(ic)a (Cihac, II, 70; Berneker 548; DAR), cf. ceh. kolna „magazie pentru trăsuri”, mag. kolna „cîrciumă”. Punctul de plecare este kolo „roată”, cf. colb, colac. De aici și colnic, s. n. (drum povîrnit, urcuș; deal, colină), cf. bg. kolnik „drum de care”; colnar, s. n. (monticul); și probabil, colnici, vb. (despre oi, a picoti, a moțăi; a hoinări); colniță, s. f. (colină; Trans., grajd).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
cólnă s. f., g.-d. art. cólnei; pl. cólne
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink