Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
Definiţii: cola (băutură; -e) (substantiv feminin) , colo , colo   
CÓLO adv. (Cu sens local) Acolo. ◊ Expr. De colo (până) colo = dintr-un loc într-altul, de la un capăt la altul, încoace și încolo, peste tot. (Pe) ici, (pe) colo sau colo și colo = din loc în loc, pe alocurea, foarte rar. Pe colo..., pe dincolo = într-o parte..., într-alta. Cât colo = la oarecare depărtare. Când colo = (exprimând o surprindere) de fapt, în realitate. A se cunoaște (sau a se vedea etc.) cât de colo = a se cunoaște (sau a se vedea etc.) de departe, a fi foarte evident. Ia te uită colo! = (exprimând mirarea) i-auzi! de unde și până unde? [Acc. și: (pop.) coló] – Din acolo.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CÓLO adv. În locul acela; acolo. ◊ Din ~ din partea aceea; dintr-acolo. Pe ~ prin partea aceea; pe acolo. Ici (și) ~ din loc în loc; pe alocuri. De ~ până ~ dintr-un loc în altul; încoace și încolo. Cât ~ la o depărtare considerabilă. Când ~ în realitate; în loc de aceasta. /Din acólo
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
COLO- elem. col4(o)- ()
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CÓLO adv. v. acolo.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Colo ≠ dincoace
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
cólo adv.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cólo (sud) și coló (nord) adv. (d. acolo, ca it. colá față de pg. acolá, sp. acullá, acolo). Acolo, nu aicĭ. De colo pînă colo, din acel loc pînă´n acel loc. De colo colo, arată mișcarea repetată: ce tot umblațĭ de colo colo, măĭ băĭețĭ? Cînd colo, arată surprinderea: Credeam că-ĭ aur. Cînd colo, era argint! Credeam că s´a supărat. Cînd colo, mĭ-a și mulțămit [!], cît colo, arată aruncarea cu supărare: Mĭ-a dat un franc pe curcán, dar eŭ i l-am aruncat cît colo! A îndrăznit să vie să-mĭ ceară, dar eŭ l-am răpezit [!] cît colo! În colo, într´acolo, în acea direcțiune: du-te´ncolo! (Du-te´ncolo! maĭ înseamnă și „dă-mĭ pace, lasă-mă în pace”). În altă privință, alt-fel: om leneș, dar în colo bun. Vasile a îmbătrînit, dar în colo tot vesel cum îl știĭ, A da în colo, a arunca, a da d******ĭ: ĭa dă-l în colo pe individu cela! Maĭ în colo, maĭ pe urmă, maĭ tîrziŭ: maĭ în colo s´a făcut hoț. Din colo, dintr´acolo, din acea direcțiune: mă întorceam din colo. În coace și´n colo, V. coace și colea.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
COLA1 s. f. invar. Arbore tropical cu fructe albe sau roșii de forma unei nuci, care conțin alcaloizi stimulanți (Cola nitida). – Din fr. cola, kola.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CÓLA2 s. f. 1. Băutura răcoritoare cu extract de cola1. 2. (Eliptic) Sticlă, pahar etc. cu cola2 (1). – Din engl. [coca] cola.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CÓLA2, cóle, s. f. 1. Băutură răcoritoare cu extract de cola1. 2. (Eliptic) Sticlă, pahar etc. cu cola2 (1). – Din engl. [coca]cola.
Sursa: Supliment la Dicționarul explicativ al limbii române | Permalink
CÓLA m. 1) Arbore tropical cu fructe în formă de nucă care conțin cofeină și substanțe tanante. 2) Fructul acestui arbore. 3) Băutură răcoritoare preparată din fructul acestui arbore. /<fr. cola, kola
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CÓLA s.m.invar. Arbore tropical ale cărui fructe conțin cafeină și teobromină. // s.n. Băutură preparată din fructul acestui arbore. [Scris și kola. / < fr. cola, kola < cuv. sudanez].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CÓLA1 s. m. inv. arbore tropical ale cărui fructe conțin cafeină și teobromină. (< fr. cola, kola)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CÓLA2 s. f. băutură răcoritoare din fructul arborelui cola1. (< engl. /coca-/cola)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
cóla s. m. invar.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ici-cólo (ici, cólo) loc. adv.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
COLA DI RIENZO [riențo], (Nicola di Lorenzo [lorénțo] Gabrini) (1313-1354), om politic italian. Tribun (1347-1354) al Republicii din Roma, instaurată în urma răscoalei populare din 1347. A urmărit unificarea statelor italiene sub conducerea Republicii Romane.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX.RO
Sursa: www.dexonline.ro - Informații despre licență - Dex Online - Dicționar explicativ al limbii române