COLORÍT, colorituri, s. n. 1. Totalitatea culorilor unui obiect; bogăție de culori. ♦ Efect care rezultă din îmbinarea culorilor unui tablou; colorație. ♦ Culoare. 2. Fig. (Despre abstracte, despre stilul operelor literare etc.) Nuanță expresivă, strălucire deosebită. – Din fr. coloris, it. colorito.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
COLORÍT s.n. Ansamblul culorilor unui obiect, ale unui tablou etc.; efect produs de ansamblul culorilor unui peisaj, ale unui tablou etc. ♦ Culoare. ♦ (Fig.) Nuanță expresivă, varietate, strălucire (în imagini etc.). [Cf. fr. coloris, germ. Kolorit].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
COLORÍT s. n. 1. ansamblul culorilor unui obiect, tablou etc.; efect produs de ansamblul culorilor unui peisaj, tablou etc. ◊ culoare. 2. (fig.; despre stil, imagine) nuanță expresivă, varietate, strălucire. (<it. colorito, germ. Kolorit)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
COLORÍT s. 1. colorație, (înv.) coloratură. (Ce frumos ~ are în obraji!) 2. v. cromatică.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
colorít s. n., pl. coloríturi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
colorít n., pl. urĭ (it. coloríto, de unde și fr. coloris). Colorațiune, efectu produs de amestecu și întrebuințarea colorilor [!] în pictură. Colorațiune, coloare, față: frumosu colorit al uneĭ persicĭ [!]. Fig. Strălucirea stiluluĭ și a cugetărilor.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
COLORÍT ~uri n. 1) Nuanță delicată și agreabilă a culorilor. 2) Artă de folosire a culorilor. 3) Efect care rezultă din îmbinarea armonioasă a culorilor unui tablou. 4) Totalitate de culori ale unui obiect sau tablou; cromatică. 5) fig. (despre stil, opere literare) Nuanță expresivă; varietate de imagini. ~ local. ~ al epocii. /<fr. coloris, it. colorito
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink