COLÚN, coluni, s. m. (Înv.) Măgar sălbatic. – Din sl. kolunŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
colún (colúni), s. m. – Hemion. Sl. kolunŭ (Cihac, II, 71; Conev 56). Este cuvînt oriental, cf. tc. kulun (Șeineanu, II, 142), care poate să fi intrat și din cum., în sec. XVI. A dispărut o dată cu animalul (sec. XVII), dar se conservă în toponimie.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
colún s. m., pl. colúni
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
colún m. (vsl. kolunŭ, rus. kulán, turc. kulun). Biblia 1688. Cant. Onagru, măgar sălbatic.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
COLÚN ~i m. înv. Măgar sălbatic. u /<sl. kolun
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink