COMANDÁNT, comandanți, s. m. Persoană care comandă o unitate militară, un vas, o garnizoană etc. ◊ Comandant suprem = a) funcție de comandant al forțelor armate ale unui stat, îndeplinită fie de ministrul forțelor armate, fie de către șeful statului; persoană care îndeplinește această funcție; b) funcție de comandant al forțelor armate ale unui grup de state aliate, mai ales în timp de război; persoană care îndeplinește această funcție. (Înv.) Comandant al pieței = ofițer care supraveghea desfășurarea activității într-o garnizoană. – Din fr. commandant.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
COMANDÁNT s.m. Cel care deține comanda (unei unități militare, a unei expediții, a unei nave etc.) [Cf. fr. commandant, it. comandante].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
COMANDÁNT s. m. cel care deține comanda (unei unități militare, expediții, nave etc.). (
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
COMANDÁNT s. cap, căpetenie, conducător, șef, mai-mare, (înv. și reg.) tist, (Transilv.) birău, (înv.) călăuz, căpitan, comandir, nacealnic, povățuitor, proprietar, tocmitor, vârhovnic, voievod, (latinism înv.) prepozit. (~ al oștirii.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
comandánt s. m., pl. comandánți
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
comandánt m. (fr. commandant). Cel ce comandă, cel ce conduce, maĭ ales în armată și în poliție: comandant de escadron.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
COMANDÁNT ~ți m. 1) Persoană la post de comandă. 2) Conducător al unei unități militare. /<fr. commandant
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink