Dex cominatoriu

COMINATÓRIU, -IE, cominatorii, adj. (Despre o măsură luată de un organ de justiÈ›ie) Care constrânge o persoană la comiterea sau la abÈ›inerea de la săvârÈ™irea unui fapt. ◊ Daune cominatorii = sumă de bani ce urmează a se plăti periodic de către o persoană până la achitarea obligaÈ›iei ce îi revine. – Din fr. comminatoire.

COMINATÓRIU, -IE adj. (Jur.) Care conÈ›ine ameninÈ›area cu o sancÈ›iune, care amenință cu pedeapsa în caz de contravenire la o clauză. ◊ Clauză cominatorie = clauză penală într-un contract civil, menită să asigure mai bine executarea acestuia; daune cominatorii = daune care rezultă dintr-o clauză penală a unui contract. [< fr. comminatoire, lat. comminator – care amenință].

COMINATÓRIU, -IE adj. (jur.) care constrânge o persoană la comiterea sau la abținerea de la săvârșirea unui fapt. ♦ clauză ĩe = clauză penală într-un contract civil, menită să asigure mai bine executarea acestuia; daune ĩi = daune care rezultă dintr-o clauză penală a unui contract. (< fr. comminatoire, lat. comminatorius)

cominatóriu adj. m. [-riu pron. rĩu], f. cominatórie (sil. -ri-e); pl. m. și f. cominatórii

cominatóriŭ, -e adj. (mlat. comminatorius, d. lat. cómminor, -ári, a amenința). Jur. Care amenință cu pedeapsa: clauză cominatorie. V. amenințător.