COMPETÉNȚĂ, competențe, s. f. Capacitate a cuiva de a se pronunța asupra unui lucru, pe temeiul unei cunoașteri adânci a problemei în discuție; capacitate a unei autorități, a unui funcționar etc. de a exercita anumite atribuții. ◊ Expr. A fi de competența cuiva = a intra în atribuțiile cuiva. A-și declina competența = a se declara lipsit de autoritate (legală) sau fără pregătirea necesară pentru a judeca o chestiune sau pentru a se pronunța într-o problemă. [Var.: competínță s. f.] – Din fr. compétence.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
COMPETÉNȚĂ s.f. 1. Pricepere, cădere de a se pronunța asupra unei probleme, de a face ceva; capacitate a unei autorități, a unui funcționar etc. de a exercita anumite atribuții. ◊ A fi de competența cuiva = a intra în atribuțiile cuiva; a-și declina competența = a se declara fără autoritate sau fără pregătirea necesară pentru a se pronunța într-o problemă. 2. Particularitate a unui agent morfogenetic (apă, vânt, ghețar) de a deplasa elementele unei roci. [Var. competință s.f. / cf. fr. compétence, it. competenza, lat. competentia].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
COMPETÉNȚĂ s. f. 1. capacitate a cuiva de a se pronunța asupra unei probleme, de a face ceva. 2. aptitudine, calitate a unei autorități, a unui funcționar de a exercita anumite atribuții. ♦ a fi de ă cuiva = a intra în atribuțiile cuiva; a-și declina ~ a = a se declara fără autoritate, fără pregătirea necesară sau legală pentru a soluționa un litigiu. 3. știința lingvistică implicită, interiorizată de subiecții vorbitori ai unei limbi. 4. particularitate a unui agent morfogenetic de a deplasa elementele unei roci. 5. (biol.) capacitate a celulelor de a reacționa la semnale de dezvoltare. (< fr. compétence, lat. competentia)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
COMPETÉNȚĂ s. 1. v. capacitate. 2. v. calitate.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Competență ≠ incompetență
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
competénță s. f., g.-d. art. competénței; pl. competénțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
competénță f., pl. e (lat. competentia). Dreptu de a judeca, de a examina. Aptitudine, capacitate.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
COMPETÉNȚĂ ~e f. 1) Caracter competent. 2) Ansamblu de informații teoretice și practice. A avea ~. A studia cu ~. 3) Per-soană competentă. A consulta o ~. [G.-D. competenței] /<fr. compétence
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink