COMPETÍȚIE, competiții, s. f. Concurs, întrecere. – Din fr. compétition.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
COMPETÍȚIE s.f. Concurs, întrecere (cu caracter sportiv). [Gen. -iei, var. competițiune s.f. / cf. fr. compétition, it. competizione, lat. competitio].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
COMPETÍȚIE s. f. concurs, întrecere (sportivă). (< fr. compétition, lat. competitio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
COMPETÍȚIE s. 1. v. concurs. 2. v. gală.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
competíție s. f. (sil. -ți-e), art. competíția (sil. -ți-a), g.-d. art. competíției; pl. competíții, art. competíțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
COMPETÍȚIE ~i f. 1) Luptă între două sau mai multe persoane sau state, organizații, care urmăresc același avantaj sau același rezultat; concurs; concurență; întrecere. 2) Reuniune constând din lupta pentru întâietate în una sau în mai multe probe sportive; întrecere sportivă; concurs. [Art. competiția; G.-D. competiției; Sil. -ți-e] /<fr. compétition
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
competițiúne f. (lat. com-petitio, -ónis. V. petițiune). Cerere a aceluĭașĭ obĭect, rivalitate. – Și -íție.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
COMPETÍȚIE (‹ fr., lat.) s. f. Concurs, întrecere (sportivă). ♦ Formă de interacțiune psiho-socială mutuală constînd în rivalitatea dau concurența dintre două sau mai multe persoane pentru atingerea unui scop indivizibil. C. poate fi orientată prin educare, spre cooperare, dar se poate transforma și în conflict. ♦ (BIOL.) relații antagonice între două sau mai multe organisme aparținînd aceleiași specii (c. intraspecifică) ori unor specii diferite (c. interspecifică) care au aceleași cerințe de mediu (hrană, adăpost, loc de trai). C. este atît mai puternică cu cît resursele mediului sînt mai reduse. Sin. concurență.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink