COMPLIMÉNT, complimente, s. n. 1. Cuvânt de laudă, de măgulire, care exprimă o atitudine prietenească, de stimă, de respect sau de considerație. ◊ Loc. adv. Fără compliment = fără exagerare, fără gândul de a măguli; pe față, sincer. 2. (La pl.) Salutări trimise unei persoane prin intermediul cuiva ca expresie a politeții. 3. Înclinare a capului sau a corpului în semn de salut respectuos; plecăciune. – Din fr. compliment.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
COMPLIMÉNT s.n. 1. Cuvânt (exagerat) de laudă, de măgulire sau de lingușire adresat cuiva; măgulire, adulare; amabilitate. 2. (la pl.) Salutări trimise prin intermediul cuiva. 3. Înclinare a capului sau a corpului în semn de salut respectuos; plecăciune, reverență. [Pl. -te. / < fr. compliment, it., sp. complimento].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
COMPLIMÉNT s. n. 1. cuvânt de laudă, de respect adresat cuiva; măgulire, adulare; amabilitate. 2. (pl.) salutări transmise prin intermediul cuiva. 3. înclinare a capului sau a corpului în semn de salut respectuos; reverență. (< fr. compliment)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
COMPLIMÉNT s. 1. flatare, laudă, măgulire. (E sensibil la ~e.) 2. v. reverență. 3. (la pl.) salutări (pl.). (Transmite-i ~ din partea mea.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
complimént (cuvânt de măgulire, plecăciune, salut) s. n., pl. compliménte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
complimént n., pl. e (fr. compliment, d. it. complimento, adică „împlinire” a uneĭ formalitățĭ de politeță, d. compire, din complire, lat. complére, a împlini, de unde și rom. cumplit). Cuvinte de politeță saŭ de omagiŭ adresate cuĭva: a adresa, a trimete, a primi complimente. Salut, închinăcĭune: ĭ-a făcut un compliment la intrare. V. complement.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
COMPLIMÉNT ~e n. 1) Cuvânt de laudă, de respect, de măgulire la adresa cuiva. A face un ~. 2) la pl. Urări de bine comunicate unei persoane prin cineva. A transmite ~e. ◊ Fără ~ fără intenția de a măguli pe cineva. /<fr. compliment
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
complemént n., pl. e (lat. com-plementum, d. com-plére, a umplea. V. umplu, plin, suplement, complet, plenar, pleonazm). Ceĭa ce adaugĭ unuĭ lucru ca să-l completezĭ (umplutură): complementu uneĭ sume. Gram. Orĭ-ce cuvînt care completează înțelesu altuĭa: complement direct. Geom. Ceĭa ce lipsește unuĭ unghĭ ascuțit ca să egaleze unu drept. – Fals compliment, care înseamnă alt-ceva.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink