Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
COMPLĂCÉRE s. f. (Înv.) Amabilitate, complezență. – V. complăcea.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
COMPLĂCÉRE s. v. amabilitate, bunăvoință, serviabilitate.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
complăcére s. f., g.-d. art. complăcérii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
COMPLĂCEÁ, complác, vb. II. Refl. A găsi o mulțumire completă în ceva; (peior.) a se mulțumi cu o anumită situație fără a încerca să o depășească. [Var.: compláce vb. III] – Con1- + plăcea (după fr. complaire).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A SE COMPLĂCEÁ mă complác intranz. 1) A avea satisfacție; a găsi plăcere. 2) A fi mulțumit de o anumită situație (de obicei, nesatisfăcătoare), fără a căuta să o depășească. /con- + a plăcea
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
COMPLĂCEÁ vb. II. refl. A se simți bine într-o anumită situație; a găsi mulțumire completă în ceva. [P.i. complác, var. complace vb. III (nerecomandabil). [< con- + plăcea, după fr. complaire, it. complacere].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
COMPLĂCEÁ vb. refl. a se simți bine într-o anumită situație; a găsi mulțumire în ceva. (după fr. complaire)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
complăceá vb. → plăcea
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
complác, -plăcut, a -plăcea v. intr. (con- și plac, d. fr. complaire). Barb. Fac pe plac, plac. V. refl. Îmĭ place să: demagogiĭ se complac în fraze goale.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink