Dex compoziție

COMPOZÍȚIE, compoziții, s. f. 1. Totalitatea elementelor care alcătuiesc o unitate; structură, compunere, alcătuire. 2. Operă, bucată, compunere artistică, în special muzicală. ♦ Studiul regulilor de compunere a unei bucăți muzicale; totalitatea cunoștințelor muzicale care permite compozitorului să se exprime într-o formă artistică. 3. Felul în care sunt dispuse elementele imaginii într-un tablou, astfel încât se se echilibreze între ele. ♦ Gen de pictură, de sculptură, de desen reprezentând personaje în acțiune. 4. Joc al unui actor care interpretează un rol bazându-se în primul rând pe trăsăturile distinctive ale personajului respectiv. 5. Exercițiu școlar constând în dezvoltarea în scris a unei teme cu caracter literar date de profesor; compunere. 6. Aliaj de cositor cu care se căptușește suprafața unei piese metalice care freacă altă suprafață metalică, cu scopul de a micșora frecarea. – Din fr. composition, lat. compositio.

COMPOZÍȚIE s.f. 1. Totalitatea elementelor care alcătuiesc un compus; structură. ♦ Compus; amestec. 2. Operă artistică, în special muzicală. ♦ Modul de organizare internă a unei opere literare. 3. Studiul regulilor de compunere a unei bucăți muzicale; arta de a compune muzică potrivit anumitor reguli. ♦ Mod în care a fost compusă o bucată muzicală; structură muzicală. 4. Aranjament, dispunere a elementelor unei picturi, ale unui tablou. ♦ (Fot.) Aranjament artistic și rațional al unei imagini. ♦ Gen de pictură care reprezintă personaje în acțiune. 5. Interpretare a unui rol de către un actor, care prezintă trăsăturile distinctive ale unui personaj, deosebite de cele ale actorului. 6. Lucrare scrisă a unui elev în care se dezvoltă o temă oarecare. 7. Aliaj de plumb cu cositor, folosit pentru lipituri moi. 8. Formă de tipar constituită din elementele ei componente. [Gen. -iei, var. compozițiune s.f. / cf. fr. composition, it. composizione, lat. compositio].

COMPOZÍȚIE s. f. 1. totalitatea elementelor care alcătuiesc o unitate, o substanță, un corp etc.; structură. ◊ compus; amestec. 2. operă artistică, muzicală. ◊ mod de organizare a elementelor componente ale unei opere literare. 3. studiul regulilor de compunere a unei bucăți muzicale; arta de a compune muzică potrivit anumitor reguli. ◊ mod în care a fost compusă o bucată muzicală. 4. ordonare, dispunere a elementelor unei picturi, ale unui tablou. ◊ (fot.) aranjament artistic și rațional al unei imagini. ◊ gen de pictură care reprezintă personaje în acțiune. 5. tip de interpretare a unui rol de către un actor. 6. compunere (4). 7. aliaj de plumb cu cositor, pentru lipituri moi. 8. formă de tipar constituită din elementele ei componente. (< fr. composition, lat. compostio)

COMPOZÍȚIE s. 1. v. cântec. 2. (MUZ.) partitură, (rar) partițiune. (I-a înmânat ~ pentru a o executa.) 3. bucată, piesă. (O anumită ~ muzi-cală, literară etc.) 4. v. compunere. 5. v. structură. 6. v. componență. 7. v. cules.

compozíție s. f. → poziție

COMPOZÍȚIE ~i f. 1) Totalitate a elementelor componente ale unui întreg; constituție; structură; factură; componență. 2) Operă artistică (mai ales muzicală). 3) Arta de a crea motive muzicale; studiul regulilor după care se compune muzica. Clasă de ~. 4) Mod de aranjare a elementelor unei imagini. 5) rar Lucrare pe o temă literară sau liberă scrisă de un elev cu scopul verificării cunoștințelor lui; compunere. 6) Aliaj de cositor cu destinație specială. [Art. compoziția; G.-D. compoziției; Sil. -ți-e] /<fr. composition, lat. compositio, ~onis

compozițiúne f. (lat. com-posítio, -ónis. V. pozițiune). Acțiunea de a compune. Felu părților, modu în care ele formează întregu. Combinațiunea (proporțiunea) elementelor care formează un corp compus. Orĭ-ce producțiune a spiritului: compozițiunĭ muzicale, literare. Așezarea literelor la tipar (V. zaț). – Și -íție.