CONCLUSÍV, -Ă, conclusivi, -e, adj. Care constituie o concluzie, care conchide. ◊ (Gram.) Propoziție conclusivă = propoziție care exprimă o concluzie. Conjuncție conclusivă = conjuncție care introduce o propoziție conclusivă. [Var.: concluzív, -ă adj.] – Din fr. conclusif.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CONCLUSÍV, -Ă adj. (Rar) Care constituie o concluzie; care conchide. ◊ (Gram.) Propoziție conclusivă (și s.f.) = propoziție coordonată care arată o urmare, o concluzie a coordonatei precedente; conjuncție conclusivă = conjuncție care introduce o propoziție conclusivă. [Var. concluziv, -ă adj. / cf. it. conclusivo, fr. conclusif].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CONCLUSÍV, -Ă adj. care constituie o concluzie; care conchide. ♦ propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție coordonată care exprimă o concluzie a coordonatei precedente; conjuncție ~ ă = conjuncție care introduce o propoziție conclusivă. (< fr. conclusif)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
conclusív adj. m., pl. conclusívi; f. sg. conclusívă, pl. conclusíve
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
CONCLUSÍV ~ă (~i, ~e) 1) Care conclude; exprimat în calitate de concluzie; concludent. Decizie ~ă. 2): Propoziție ~ă propoziție care exprimă o concluzie. Conjuncție ~ă conjuncție prin care se introduce o propoziție conclusivă. /<fr. conclusif, lat. conclusivus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink