CONCRÉT, -Ă, concreți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care poate fi perceput cu simțurile; real; care exprimă obiecte perceptibile prin simțuri. ◊ Muzică concretă = muzică realizată pe baza sunetelor concrete (muzicale sau zgomote) prelucrate cu aparatură electronică. ♦ (Substantivat, n.) Categorie filozofică, opusă abstractului, care desemnează latura palpabilă, vizibilă a fenomenelor sau ansamblul desfășurării lor în timp și în spațiu. ♦ Precis, bine determinat. – Din fr. concret.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CONCRÉT adj. 1. (Op. abstract) Care se poate percepe prin simțuri; palpabil. ◊ Muzică concretă = muzică care, folosind aparatura electronică, urmărește realizarea unor noi valențe sonore, prin intermediul spectrului, v*********r și dinamicii specifice. ♦ (Despre substantive) Care denumește obiecte ce se percep cu simțurile. 2. Precis, (bine) determinat. // s.n. Categorie filozofică desemnând latura palpabilă, vizibilă a fenomenelor sau ansamblul desfășurării lor în timp și spațiu. [< lat. concretus, cf. fr. concret, it. concreto, rus. konkretnâi].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CONCRÉT, -Ă I. adj. 1. care se poate percepe prin simțuri; palpabil. ◊ (despre substantive) care denumește obiecte perceptibile prin simțuri. ♦ muzică ~ă = muzică pe baza prelucrării unui complex de sunete (muzicale sau zgomote) cu ajutorul aparaturii electronice. 2. precis, (bine) determinat. II. s. n. categorie filozofică desemnând unitatea multiplelor determinări, însușiri, laturi ale obiectelor și fenomenelor. (< fr. concret, lat. concretus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CONCRÉT adj. 1. fizic, material, palpabil, perceptibil, pipăibil, sesizabil, (rar) pipăit, tangibil, (înv.) pipăicios, pipăitor, pusăitor. (Realitatea ~; un lucru ~.) 2. v. real. 3. determinat, precis. (Oferă-mi câteva fapte ~ pentru a putea găsi soluția.) 4. v. efectiv.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Concret ≠ abstract
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
concrét adj. m., pl. concréți; f. sg. concrétă, pl. concréte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
concrét s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
concrét, -ă adj. (lat. con-crétus, d. con-, împreună, și créscere, a crește). Dens, condensat: uleĭ concret. Gram. Termin concret, care exprimă o calitate unită cu subĭectu, pe cînd abstract nu arată de cît calitatea singură: casă albă (concret), albeață (abstract). Aritm. Număr concret, al căruĭ fel de unitate e hotărît, ca: 10 metri. Adv. În mod concret.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CONCRÉT ~tă (~ți, ~te) și substantival 1) Care există în realitate; cu proprietatea de a fi perceput cu simțurile; real; material; perceptibil; sesizabil. 2) Care exprimă realitatea cu claritate; lipsit de confuzii. Spirit ~. Idee ~tă. Imagine ~tă. /<fr. concret, lat. concretus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink