CÓNCĂ s. f. (Arhit.) Acoperământ în forma unei jumătăți de cupolă. – Din fr. conque.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CÓNCĂ s.f. 1. Mare cochilie concavă. ♦ (Anat.) Excavație profundă a pavilionului urechii. 2. (Arhit.) Acoperământ în forma unei jumătăți de cupolă. [< lat., it. conca].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CÓNCĂ s. f. 1. mare cochilie concavă. 2. (anat.) excavație profundă a pavilionului urechii sau nasului. 3. boltă în sfert de sferă pentru acoperirea absidelor. (<fr. conque)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
cóncă s. f., g.-d. art. cóncii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cóncă f., pl. e și ĭ (lat. concha, d. vgr. kónhe, scoĭcă). Anat. Cavitatea urechiĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink