CONDESCENDÉNT, -Ă, condescendenți, -te, adj. Care are o atitudine plină de respect sau de bunăvoință față de cineva; respectuos, amabil. – Din fr. condescendant.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CONDESCENDÉNȚĂ s. f. Purtare plină de considerație și bunăvoință față de cineva; respect, amabilitate, deferență. ♦ (Peior.) Aer de superioritate, infatuare, semeție. – Din fr. condescendance.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CONDESCENDÉNT ~tă (~ți, ~te) Adj. Care manifestă bunăvoință; plin de respect; respectuos. /<fr. condescendant
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CONDESCENDÉNȚĂ f. 1) Caracter condescendent. 2) Sentiment de stimă înaltă față de o persoană; deferență; considerație; cinste. 3) fig. Aere de superioritate. /<fr. condescendance
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CONDESCENDÉNT, -Ă adj. Care are o atitudine de bunăvoință față de un inferior. [< fr. condescendant].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CONDESCENDÉNȚĂ s.f. Atitudine care presupune bunăvoință, amabilitate, de pe o poziție de superioritate, chiar ușor disprețuitoare. [< fr. condescendance].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CONDESCENDÉNT, -Ă adj. care manifestă condescendență. (< fr. condescendant)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CONDESCENDÉNȚĂ s. f. atitudine plină de considerație, de respect, atenție și bunăvoință față de cineva; amabilitate; deferență. ♦ (peior.) bunăvoință cu aer de dispreț, aroganță, superioritate. (< fr. condescendance)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CONDESCENDÉNT adj. v. respectuos.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CONDESCENDÉNȚĂ s. v. apreciere, atenție, cinste, cinstire, considerație, onoare, prețuire, respect, stimă, trecere, vază.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
condescendént adj. → descendent
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
condescendénță s. f. → descendență
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
condescendént, -ă adj. (lat. condescéndens, -éntis; fr. -dant). Care condescinde, afabil, politicos.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
condescendénță f., pl. e (d. condescendent; fr. condescendance). Politeță [!], afabilitate.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CONDESCENDÉNȚĂ (<fr.) s. f. Bunăvoință plină de atenție față de cineva; amabilitate, deferență. ■ (Peior.) Bunăvoință acordată cu un aer de superioritate.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink