CONDICÚȚĂ, condicuțe, s. f. Diminutiv al lui condică (1). ♦ (În trecut) Carnet destinat personalului casnic, în care se nota identitatea purtătorului casnic, în care se nota identitatea purtătorului, locurile unde a fost angajat etc. ♦ (În trecut) Legitimație a femeilor p*********e profesioniste, unde erau înregistrate vizele medicale de control împotriva bolilor venerice. – Condică + suf. -uță.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
condicúță s. f., g.-d. art. condicúței; pl. condicúțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
condicúță f., pl. e (dim. d. condică). Carnet, libret de serviciŭ, maĭ ales cum aŭ servitoriĭ. V. manual.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CONDICÚȚĂ ~e f. înv. (diminutiv de la condică) Carte de muncă a personalului casnic angajat la persoane particulare. /condică + suf. ~uță
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink