CONFIDÉNT, -Ă, confidenți, -te, s. m. și f. Persoană căreia i se fac confidențe; p. ext. prieten. – Din fr. confident, lat. confidens, -ntis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CONFIDÉNT, -Ă s.m. și f. Cel căruia i se fac confidențe; prieten. ♦ Personaj secundar într-o piesă de teatru, căruia un erou îi face confidențe menite să informeze astfel pe spectator asupra celor gândite de el sau asupra faptelor pe care are de gând să le săvârșească. [Cf. fr. confident, it. confidente, lat. confidens].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CONFIDÉNT, -Ă s. m. f. 1. cel căruia i se fac confidențe. 2. personaj convențional în teatru, căruia un erou îi face confidențe, permițând autorului să informeze pe spectator fără a recurge la monolog. (< fr. confident, lat. confidens)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CONFIDÉNT s. 1. intim, (înv.) tainic. (~ al domni-torului.) 2. părtaș. (Îl face ~ al gândurilor ei.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
confidént s. m., pl. confidénți
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
confidént, -ă s. (fr. confident, d. it. confidente, acela căruĭa îĭ încredințezĭ un secret, d. lat. confidens, -éntis, încrezător, temerar. V. fidel). Persoană căreĭa îĭ încredințezĭ secretele. Personagiŭ teatral căruĭa i se fac confidențe ca să le audă publicu. V. credincer, secretar.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CONFIDÉNT ~tă (~ți, ~te) m. și f. Persoană aflată în relații confidențiale; per-soană care deține o confidență. /<fr. confident, lat. confidens, ~ntis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink