Dex consecventa

CONSECVÉNT, -Ă, consecvenți, -te, adj., adv.. s. n. 1. Adj., adv. (Care acționează) conform cu principiile sale, credincios ideilor sale. 2. Adj. (Despre o vale) Orientat în direcția înclinării straturilor. 3. Adj. (Fil.; despre fenomene) Care urmează unui alt fenomen. 4. (Log.) S. n. Propoziție care decurge dintr-o altă propoziție. – Din fr. conséquent, lat. consequens, -ntis.

CONSECVÉNȚĂ, consecvențe, s. f. Faptul de a fi consecvent. ◊ Loc. adv. Cu consecvență = în mod consecvent. – Din fr. conséquence, lat. consequentia.

CONSECVÉNT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre persoane) Care acționează în conformitate cu principiile proprii; credincios convingerilor sale. 2) (despre fenomene) Care se produce în mod logic; produs ca urmare firească. /<fr. conséquent, lat. consequense, ~ntis

CONSECVÉNȚĂ ~e f. Caracter consecvent. [G.-D. consecvenței] /<fr. con-séquence, lat. consequentia

CONSECVÉNT, -Ă adj. (adesea adv.) Care acționează potrivit cu principiile sale; care nu se contrazice cu sine însuși. // s.n. 1. Orice fenomen care urmează altui fenomen. 2. Al doilea element al unei judecăți ipotetice. ♦ A doua parte a unei fraze muzicale. [Var. consecuent, -ă adj. / < fr. conséquent, cf. lat. consequens – care urmează].

CONSECVÉNȚĂ s.f. 1. (În logica scolastică) Implicația și decurgerea formulelor logice una din alta. 2. Caracteristică a gândirii corecte care respectă legile și regulile de formare și transformare într-un sistem deductiv. ♦ Fel de a acționa logic și pe aceeași linie de conduită; linie de conduită fermă, neschimbătoare. ◊ Cu consecvență = în mod consecvent. [Var. consecuență s.f. / cf. lat. consequentia, it. consequenza, fr. conséquence].

CONSECVÉNT, -Ă I. adj., adv. 1. (despre oameni) care acționează potrivit cu principiile sale; credincios ideilor sale. 2. (despre o vale) orientată pe direcția înclinării straturilor. II. s. n. 1. (fil.) orice fenomen care urmează altui fenomen. 2. (log.) al doilea element al unei judecăți ipotetice; consecință (2). 3. a doua secțiune a unei fraze muzicale. (< fr. conséquent, lat. consequens)

CONSECVÉNȚĂ s. f. faptul de a fi consecvent. ◊ (în logica scolastică) implicația și decurgerea formulelor logice una din alta. ◊ caracteristică a gândirii corecte care respectă legile și regulile de formare și transformare într-un sistem deductiv. (< fr. conséquence, lat. consequentia)

CONSECVÉNT adj., s. 1. adj. constant, neschimbat, neschimbător, stabil, statornic. (~ în sentimente.) 2. s. (LOG.) consecință.

CONSECVÉNȚĂ s. constanță, stabilitate, statornicie. (~ în sentimente.)

Consecvent ≠ inconsecvent, neconsecvent

Consecvență ≠ inconsecvență

consecvént adj. m., pl. consecvénți; f. sg. consecvéntă, pl. consecvénte

consecvént s. n., pl. consecvénte

consecvénță s. f. → secvență

consecŭént, -ă adj. (lat. cónsequens, -éntis, următor). Care se potrivește cu cele zise orĭ făcute în ainte [!]: omu onest e consecŭent promisiuniĭ. Următor. S. n., pl. e. Log. A doŭa propozițiune a uneĭ entimene. Mat. Al doilea termin al unuĭ raport. În mod consecŭent. – Fals -cvent orĭ -cinte.

consecŭénță f., pl. e (lat. consequentia. V. secŭență). Urmare, rezultat. Concluziune, deducțiune. Importanță: lucru fără consecŭență. În consecŭență, conform celor precedente: fiind-că te-aĭ purtat răŭ, veĭ fi tratat în consecŭență. – Fals -cvență orĭ -cință.