CONSIDERÉNT, considerente, s. n. 1. Punct de vedere, părere. ♦ Argument logic; motiv. 2. (Jur.; la pl.) Partea dintr-o hotărâre a unui organ de jurisdicție cuprinzând motivarea hotărârii respective. – Din fr. considérant.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CONSIDERÉNT s.n. 1. Punct de vedere. ♦ Argument logic, motiv. 2. (Jur.; la pl.) Partea dintr-o hotărâre a unui organ de jurisdicție, cuprinzând motivarea soluției date de acest organ. [Cf. fr. considérant].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CONSIDERÉNT s. n. 1. punct de vedere; părere. ◊ argument (logic), motiv. 2. (jur.; pl.) partea dintr-o hotărâre a unui organ de jurisdicție cu motivarea soluției date de acest organ. (< fr. considérant)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CONSIDERÉNT s. 1. v. părere. 2. v. argument. 3. v. cauză.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
considerént s. n., pl. considerénte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
CONSIDERÉNT ~e n. 1) Argument logic. 2) Poziție intelectuală; punct de vedere asupra unui lucru sau asupra unei persoane; părere; judecată; opinie. 3) jur. Factor care motivează o decizie a unui organ de jurisdicție. /<fr. considérant
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
consideránt n., pl. e (fr. considérant, îld. -and, lat. considerandus, care trebuĭe să fie considerat; it. -ando). Motivu pe care se întemeĭază și care procede [!] o lege, o sentență [!]. – Maĭ bine ar fi -and. Fals -ent.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink