CONSPIRÁȚIE, conspirații, s. f. Uneltire secretă și ilegală îndreptată împotriva (conducătorilor) statului sau a ordinii publice; complot; conjurație. [Var.: (înv.) conspirațiúne s. f.] – Din fr. conspiration, lat. conspiratio, -onis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CONSPIRÁȚIE s.f. Acțiune secretă și ilegală îndreptată contra ordinii publice, împotriva statului etc.: uneltire, conjurație, complot. [Gen. -iei, var. conspirațiune s.f. / cf. fr. conspiration].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CONSPIRÁȚIE s. f. complot. (< fr. comspiration, lat. conspiratio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CONSPIRÁȚIE s. v. complot.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
conspiráție s. f. (sil. -ți-e), art. conspiráția (sil. -ți-a), g.-d. art. conspiráției; pl. conspiráții, art. conspiráțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
CONSPIRÁȚIE ~i f. Proiect, elaborat în secret, prin care un grup de persoane uneltește împotriva statului sau a unei persoane; complot; conjurație. [Art. con-spirația; G.-D. conspirației; Sil. -ți-e] /<fr. conspiration, lat. conspiratio, ~onis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
conspirațiúne f. (lat. conspirátio, -ónis). Unire contra statuluĭ orĭ a unuĭ particular. Conspirațiunea tăceriĭ, învoĭală secretă de a nu maĭ vorbi despre o persoană (de a o ignora), ca și cum ar fi moartă, cu scopu de a-ĭ reduce valoarea. – Și -áție.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink