CONSTELÁȚIE, constelații, s. f. Grupare aparentă de stele în aceeași regiune a cerului, având o configurație specifică, stabilă pe o perioadă lungă de timp. – Din fr. constellation, lat. constellatio.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CONSTELÁȚIE s.f. Grup de stele care formează o figură caracteristică. [Gen. -iei. / cf. fr. constellation, lat. constellatio].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CONSTELÁȚIE s. f. 1. grupare aparentă de stele, stabilă timp îndelungat, care prezintă pe boltă o configurație specifică. 2. (fig.) grup de obiecte strălucitoare. ◊ grup de oameni iluștri. (< fr. constellation, lat. constellatio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CONSTELÁȚIE s. 1. (ASTRON.) (pop.) zodie. 2. semn, zodie. (Cele 12 ~ ale zodiacului.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
consteláție s. f. (sil. -ți-e), art. consteláția (sil. -ți-a), g.-d. art. consteláției; pl. consteláții, art. consteláțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
CONSTELÁȚIE ~i f. 1) Ansamblu aparent de stele care prezintă o figură convențională și stabilă. 2) fig. Grup de persoane ilustre unite în activitatea lor prin idei și scopuri comune; pleiadă. [Art. constelația; G.-D. constelației; Sil. -ți-e] /<fr. constella-tion, lat. constelatio, ~onis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
constelațiúne f. (lat. constellatio, -ónis, d. con-, împreună, și stella, stea). Grupă de stele: constelațiunea urseĭ marĭ. Fig. Grupare de persoane: a apărut o noŭă constelațiune politică. – Și -áție.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink