CONSUMÁȚIE, consumații, s. f. 1. Faptul de a consuma1. ◊ Expr. A da (un produs) în consumație = a pune (un produs) la dispoziția publicului. 2. Totalitatea alimentelor pe care le consumă cineva într-un local public. [Var.: (înv.) consumațiúne s. f.] – Din fr. consommation, lat. consummatio, -onis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CONSUMÁȚIE s.f. 1. Faptul de a consuma1; consumare, consum. 2. Ceea ce consumă cineva într-un local public. [Gen. -iei, var. consumațiune s.f. / cf. fr. consommation, lat. consumatio].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CONSUMÁȚIE s. f. 1. faptul de a consuma. 2. ceea ce consumă cineva într-un local public. (după fr. consommation, lat. consumatio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CONSUMÁȚIE s. v. consumare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
consumáție s. f. (sil. -ți-e), art. consumáția (sil. -ți-a), g.-d. art. consumáției; pl. consumáții, art. consumáțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
CONSUMÁȚIE ~i f. 1) Proces de consumare a bunurilor naturale sau industriale. 2) Totalitate a alimentelor consumate de o persoană într-un local public. [Art. consu-mația; G.-D. consumației; Sil. -ți-e] /<fr. consommation, lat. consummatio, ~onis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
consumațiúne f. (lat. consummátio, -ónis, fr. consommation). Sfîrșit, împlinire, trecere: consumațiunea seculelor [!]. Uz, întrebuințare a obĭectelor, a alimentelor: producțiunea trebuĭe să fie în raport cu consumațiunea. Vînzare de mărfurĭ. Ceĭa ce se bea orĭ se mănîncă într´un local public: a lua o consumațiune. – Ob. -áție.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink