Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
CONT, conturi, s. n. 1. Socoteală scrisă alcătuită din două părți (debit și credit), care exprimă valoric, în ordine cronologică și sistematică, existența și mișcările unui anumit proces economic pe o perioadă de timp determinată. ◊ Evidența acestor operații. 2. (În expr.) A trece la (sau în) cont = a înscrie la rubrica datoriilor o notă. A cere (cuiva) cont = a da (cuiva) lămuriri asupra faptelor sau intențiilor sale; a se justifica. A ține cont (de ceva) = a avea în vedere, a lua în considerare. Pe cont propriu = pe propria răspundere, în mod independent. În contul (cuiva sau a ceva) = pentru (cineva sau ceva), pe seama (cuiva sau a ceva). – Din fr. compte, it. conto. Cf. germ. Konto.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CONT s.n. 1. Fiecare dintre diviziunile operațiilor contabile ale unei întreprinderi, constând în înregistrarea cheltuielilor și a veniturilor pe o anumită perioadă. ♦ Evidența acestor operații. 2. A trece la (sau în) cont = a înscrie la rubrica datoriilor; a ține cont (de ceva) = a avea în vedere, a lua în considerare; pe cont propriu = pe proprie răspundere; independent. [< it. conto, germ. Konto, fr. compte].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CONT s. n. 1. operație contabilă cuprinzând cele două părți (debit și credit) care exprimă valoric (și cantitativ) existența și mișcările unui anumit proces economic pe o perioadă de timp. ◊ evidența acestei operații. 2. a trece în ~ = a înscrie la rubrica datoriilor; a ține ~ (de ceva) = a lua în considerare; pe ~ propriu = pe proprie răspundere. (< it. conto, germ. Konto, fr. compte)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CONT s. 1. (CONT.) partidă. (Mijloc economic înscris în ~.) 2. seamă, socoteală, (fig.) spate, spinare. (Câte nu i se puneau în ~!)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
cont (cónturi), s. n. – Socoteală. – Var. (înv.) contă. It. conto sau germ. Konto, sau fr. compte (sec. XIX). – Der. conta, vb. (a socoti, a calcula); contabil, s. m., din fr. comptable; contabilitate, s. f., din fr. comptabilité; contuar (var. comptuar, înv. cantoră), s. n., din fr. comptoir, var. prin intermediul rus. kantora.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
cont s. n., pl. cónturi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cont n., pl. urĭ (fr. compte, it. conto, d. lat. cómputus, cont, computare, a socoti la un loc. V. acont, scont, deputat, imput). Socoteală, samă: a face contu cheltuĭelilor. Raport, samă: daŭ cont de însărcinarea mea. Pe cont, pe credit, pe datorie. Țin cont, ĭaŭ în samă, ĭaŭ act. Cont curent, contabilitate între doĭ inșĭ dintre care unu primește și dă banĭ p. cel-lalt. Înalta Curte de Conturĭ, așezămînt care verifică conturile administrațiunilor statuluĭ. – Fals compt. În est pop. pe conta mea (ta, luĭ), pe contu meŭ (tăŭ, luĭ), cu baniĭ meĭ (tăĭ, luĭ).
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CONȚ, conțuri, s. n. (Înv.) Grup de 24 de coli de hârtie. – Din magh. konc.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CONT ~uri n. 1) Ansamblu de operații constând din debit și credit, care exprimă valoric existența și mișcarea unui mijloc sau proces economic într-o anumită perioadă de timp. ~ bugetar. ~ curent. ~ personal. 2) Registru care conține astfel de operații. ◊ A glumi (sau a face spirite) pe ~ul cuiva a lua în râs pe cineva; a-și bate joc. A ține ~ de ceva a ține seama de ceva; a lua în considerație. A da cuiva ~ de ceva a da cuiva socoteală de ceva; a se îndreptăți. Pe ~ pro-priu din proprie inițiativă și pe răspunderea sa; din mijloace materiale personale. 3) Listă în care este trecut prețul unei consumații într-un local public. 4) Sumă de bani depusă la o casă de economii de o persoană. /<fr. compte
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CONȚ s. v. testea, top.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
conț (-ți), s. n.1. Bucată, crîmpei, fragment. – 2. Teanc de cinci foi de hîrtie. Mag. konc (Miklosich, Lexicon, 329; Cihac, II, 493; Gáldi, Dict., 120), din sl. kǫsŭ.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
conț s. n., pl. cónțuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cónsul m., pl. (lat. cónsul, cónsulis). Numele celor doĭ prezidențĭ aĭ vechiĭ republicĭ romane și aĭ celor treĭ prezidențĭ aĭ primeĭ republicĭ franceze de la anu VIII pînă la Imperiŭ (1799-1804). Astăzĭ, agent care, în străinătate, apăra supușii statuluĭ care l-a trimes [!]. (E maĭ mic de cît ministru plenipotențiar). – Vulg. conț.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
1) conț m. V. consul.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
2) conț n., pl. urĭ (ung. konc, conț, d. vsl. konsŭ, bucată. V. cotonog). Mold. Testea. Trans. Jiŭ Bucată: un conț de plăcintă.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)