CONTEMPLÁȚIE, contemplații, s. f. Atitudine, stare a celui care contemplă, faptul de a contempla; meditație. – Din fr. contemplation, lat. contemplatio.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CONTEMPLÁȚIE s.f. Atitudine de contemplare; stare de reverie; meditație; meditație profundă și îndelungată. [Gen. -iei, var. contemplațiune s.f. / cf. fr. contemplation, it. contemplazione, lat. contemplatio].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CONTEMPLÁȚIE s. f. contemplare; visare. (< fr. contemplation, lat. contemplatio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CONTEMPLÁȚIE s. v. visare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
contempláție s. f. (sil. -ți-e), art. contempláția (sil. -ți-a), g.-d. art. contempláției; pl. contempláții, art. contempláțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
CONTEMPLÁȚIE ~i f. Stare a celui care contemplă; atitudine admirativă și visătoare. /<fr. contemplation, lat. contemplatio, ~onis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
contemplațiúne f. (lat. contemplátio, -ónis). Acțiunea de a contempla. Visare intelectuală. – Și -áție.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink