Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
CONTINGENTÁ vb. I. tr. A fixa contingentele (3 [în DN]) exportului sau importului. ♦ A limita. [< fr. contingenter].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CONTINGENTÁ vb. tr. a stabili limitele cantitative ori valorice ale importului sau exportului. ◊ a limita. (< fr. contingenter)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
contingentá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. contingenteáză
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
CONTINGÉNT, contingente, s. n., adj. I. 1. S. n. Totalitatea cetățenilor născuți în același an și luați în evidența comisariatelor militare; p. ext. anul recrutării; leat. 2. Grup de oameni având o compoziție omogenă. 3. (Înv.) Contribuție. 4. Plafon cantitativ până la nivelul căruia se limita de către unele guverne importul sau exportul unor mărfuri din sau în alte țări. II. Adj. Care poate să fie sau să nu fie, să se întâmple sau să nu se întâmple; întâmplător, accidental. [Var.: contigént s. n.] – Din fr. contingent, lat. contingens, -ntis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CONTINGÉNȚĂ, contingențe, s. f. Însușirea de a fi contingent (II); relație între fenomene, evenimente contingente; atingere, legătură exterioară, raport; întâmplare. – Din fr. contingence, lat. contingentia.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CONTINGÉNT1 ~e n. 1) Totalitate de persoane născute în același an și luate la evidența comisariatelor militare. 2) Efectiv de recruți încorporați în același an pentru serviciul militar. 3) An de recrutare; leat. 4) Grup omogen de persoane. /<fr. contingent, lat. contingens, ~ntis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CONTINGÉNT2 ~tă (~ți, ~te) rar Care se produc printr-o întâmplare; caracterizat prin realizare imprevizibilă; accidental; întâmplător. /<fr. contingent, lat. contingens, ~ntis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CONTINGÉNȚĂ ~e f. Stare a elementelor contingente. /<fr. contingence, lat. contingentia
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CONTINGÉNT, -Ă adj. Care poate să se producă, să vină din întâmplare; care poate să se producă sau nu; întâmplător, fortuit. // s.n. 1. Totalitatea tinerilor încorporați în același an în serviciul militar. 2. Grup omogen de oameni. 3. Cantitate maximă de mărfuri care poate fi importată sau exportată într-o anumită perioadă. [Var. contigent s.n. / < fr. contingent, cf. lat. contingens – care vine din întâmplare].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CONTINGÉNȚĂ s.f. Starea a ceea ce este contingent; atingere, raport, legătură exterioară. [Cf. it. contingenza, fr. contingence].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CONTINGÉNT, -Ă I. adj. care poate să fie sau să nu fie, să se producă sau nu; întâmplător, accidental, fortuit. II. s. n. 1. totalitatea tinerilor născuți în același an și luați în evidența organelor militare. ◊ totalitatea elevilor și studenților (aproximativ) de aceeași vârstă care intră și parcurg împreună aceeași treaptă de învățământ. 2. grup omogen de oameni. 3. plafon cantitativ ori valoric al importului sau exportului unor mărfuri într-o anumită perioadă. (< fr. contingent, lat. contingens)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CONTINGÉNȚĂ s. f. însușirea de a fi contingent (1); relație între fenomene, evenimente contingente; întâmplare. (< fr. contingence, lat. contingentia)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CONTINGÉNT adj. v. accidental, incidental, întâmplător, ocazional, sporadic.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CONTINGÉNT s. (MIL.) (pop.) leat. (Ce ~ ești?)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CONTINGÉNȚĂ s. v. legătură, raport, relație.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
contingént adj. m., pl. contingénți; f. sg. contingéntă, pl. contingénte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
contingént s. n., pl. contingénte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
contingénță s. f., g.-d. art. contingénței; pl. contingénțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
contingént, -ă adj. (lat. contíngens, -éntis, d. contingere, a se´ntîmpla, a veni la sorț. V. tangentă). Care se poate întîmpla (poate fi) orĭ nu. S. n., pl. e. Parte, cotă (de dat orĭ de primit). Parte pusă în sarcina fie-căreĭ circumscripțiunĭ teritoriale în împărțirea anuală a birurilor directe, dar maĭ ales a recrutăriĭ: contingentu județuluĭ cutare. Anu recrutăriĭ: soldat din contingentu 1930. Număr, cantitate: un contingent de soldațĭ, de elevĭ, de cititorĭ. V. relativ.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
contingentéz v. tr. (d. contingent). Opresc de la export o cotă de marfă (maĭ ales grîne) p. consumu intern.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
contingénță f., pl. e (lat. contingentio). Starea lucruluĭ contingent, ocaziune, oportunitate, eventualitate. Geom. Întîlnirea uneĭ liniĭ (drepte orĭ curbe) cu o curbă căreĭa ĭ-e tangentă.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink