CONTRADICTÓRIU, -IE, contradictorii, adj. (Despre fenomene, idei, tendințe) Care se contrazic între ele, care se exclud reciproc, care sunt incompatibile unul cu altul. ◊ Loc. adj. si adv. În contradictoriu = (Care este) în opoziție de idei cu ceva sau cu cineva. – Din fr. contradictoire.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CONTRADICTÓRIU, -IE adj. (Despre idei, tendințe, fenomene) Care se contrazice cu altul, care este incompatibil; contradicțional. ◊ În contradictoriu = în opoziție de idei cu ceva sau cu cineva. [Pron. -riu. / < lat. contradictor, cf. fr. contradictoire].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CONTRADICTÓRIU, -IE adj. (despre idei, tendințe, fenomene) care se contrazic între ele, care se exclud reciproc; contrar. ♦ în ~ = în opoziție de idei cu ceva sau cu cineva. (< fr. contradictoire, lat. contradictorius)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CONTRADICTÓRIU adj. contrar, divergent, opus, potrivnic, (rar) contrazicător. (Păreri ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
contradictóriu adj. m. [-riu pron. -rĩu], f. contradictórie (sil. -ri-e); pl. m. și f. contradictórii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
contradictóriŭ, -ie adj. (lat. contradictorius). Care arată o contrazicere: propozițiunĭ contradictoriĭ. Jur. Făcut în prezența părților interesate: judecată contradictorie.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CONTRADICTÓRIU ~e (~i) 1) Care conține o contradicție; caracterizat prin contradicție. Afirmație ~e. 2) Care se află în relații de excludere reciprocă. Tendință ~e. /<fr. contradictoire, lat. contradictorius
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink