CONTRÁR, -Ă, contrari, -e, adj., adv., s. n., prep. 1. Adj. Opus, potrivnic. ◊ Noțiuni contrare = noțiuni care se află într-un raport în care acceptarea uneia presupune înlăturarea celeilalte fără ca înlăturarea uneia să presupună admiterea celeilalte. 2. Adv. Împotrivă, în contra, neconform cu... 3.S. n. (La pl.; în forma contrarii) Denumire dată noțiunii care desemnează laturi, însușiri sau tendințe ale obiectelor și proceselor opuse unele altora, astfel încât se exclud reciproc, această opoziție constituind forța motrice și conținutul principal al dezvoltării acelui obiect sau proces; (și la sg.) fiecare din termenii unei contradicții (1). 4. Prep. Contra, împotriva cuiva sau a ceva. [Var.: contráriu, -ie adj., s. n.] – Din fr. contraire, lat. contrarius.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CONTRÁR, -Ă adj. Opus; potrivnic. ◊ Noțiuni contrare = noțiuni (sau judecăți) aflate în raport de contrarietate. ♦ (s.n.) Ceea ce este opus, potrivnic. // adv. împotriva, în contra; neconform cu... [Var. contrariu, -ie adj. / < lat. contrarius, cf. fr. contraire].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CONTRÁR, -Ă I. adj. opus; potrivnic. ♦ noțiuni contrare = noțiuni (sau judecăți) în raport de contrarietate. II. s. n. ceea ce este opus, potrivnic. III. adv. împotriva, în contra. (< fr. contraire, lat. contrarius)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CONTRÁR adj., prep. 1. adj. advers, dimpotrivă, opus, potrivnic, (înv.) împotrivit, opozit. (În partea ~ a dealului.) 2. adj. invers, opus. (Sens ~ celui inițial.) 3. adj. antitetic, opus. (Se află pe poziții ~.) 4. adj. contradictoriu, divergent, opus, potrivnic, (rar) contrazicător. (Păreri ~.) 5. prep. contra, împotriva. (~ părerii curente.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
contrár adj. m., pl. contrári; f. sg. contráră, pl. contráre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
contrár prep.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
contrár (ceea ce e opus) s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
contrár s. n., pl. contrárii; adj. m., pl. contrari, f. contrară, pl. contrare
Sursa: Dictionnaire morphologique de la langue roumaine | Permalink
contrár, -ă și contráriŭ, -ie adj. (lat. contrarius). Opus, în potrivă [!]: albu e contrar negruluĭ. Vătămător: seceta e contrară semănăturilor. Defavorabil: vînt contrar. Adv. În mod contrar.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CONTRÁR1 ~ă (~i, ~e) Care se află în opoziție totală; advers; opus. Afirmație ~ă. /<fr. contraire, lat. contrarius
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CONTRÁR2 prep. Contra; împotriva. /<fr. contraire, lat. contrarius
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CONTRÁR3 ~i n. mai ales la pl. Ansamblu de trăsături, tendințe ale obiectelor opuse unele altora. A susține ~ul. /<fr. contraire, lat. contrarius
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink