Dex contraria

CONTRARIÁ, contrariez, vb. I. Tranz. A supăra sau a surprinde pe cineva în mod neplăcut, făcând sau spunându-i ceva care se opune convingerilor, intențiilor sau dorințelor sale. [Pr.: -ri-a] – Din fr. contrarier.

CONTRARIÁ vb. I. tr. A surprinde neplăcut pe cineva (făcând sau spunând ceva în contradicție cu convingerile, așteptările, dorința sau intenția sa). [Pron. -ri-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / cf. fr. contrarier].

CONTRARIÁ vb. tr. a șoca, a surprinde neplăcut pe cineva (în contradicție cu convingerile, așteptările, dorința sau intenția sa). (< fr. contrarier)

CONTRARIÁ vb. a șoca, a vexa, (fig.) a izbi. (M-au ~ cele auzite.)

contrariá vb. (sil. -ri-a-), ind. prez. 1 sg. contrariéz, 3 sg. și pl. contrariáză, 1 pl. contrariém (sil. -ri-em); conj. prez. 3 sg. și pl. contrariéze; ger. contrariínd (sil. -ri-ind)

CONTRÁRIU, -IE adj., s. n. v. contrar.

A CONTRARIÁ ~éz tranz. (persoane) A surprinde neplăcut prin vorbe și prin fapte neașteptate și nedorite. [Sil. -ri-a] /<fr. contrarier

CONTRÁRIU s.n. Fiecare dintre cele două laturi, însușiri sau tendințe interne ale obiectelor și proceselor opuse unele altora. // adj. v. contrar. [< lat. contrarius, cf. it. contrario].

CONTRÁRIU s. n. fiecare dintre cele două laturi, însușiri sau tendințe interne ale obiectelor, fenomenelor și proceselor opuse unele altora. (< lat. contrarius)

contráriu (fil.) s. n. [-riu pron. -rĩu], art. contráriul; pl. contrárii, art. contráriile (sil. -ri-i)

contrár, -ă și contráriŭ, -ie adj. (lat. contrarius). Opus, în potrivă [!]: albu e contrar negruluĭ. Vătămător: seceta e contrară semănăturilor. Defavorabil: vînt contrar. Adv. În mod contrar.

contrariéz v. tr. (lat. contrariare, d. contrarius, contrar; fr. contrarier). Mă opun vorbelor, actelor, voințeĭ cuĭva. Cauzez neplăcere: vorba ta mă contrariază. Împedec [!]: vînturile contrariază mersu corăbiiĭ.

CONTRARIA CONTRARIIS CURANTUR (lat.) cele contrarii se vindecă prin contrarii – Maxima medicinii clasice. V. și Sumilia similiis curantur.