Dex contrariat

CONTRARIÁT, -Ă, contrariați, -te, adj. Surprins în mod neplăcut de o împotrivire sau de un fapt care îi contrazice părerile sau așteptările. [Pr.: -ri-at] – V. contraria.

CONTRARIÁT adj. șocat, vexat, (fig.) izbit. (Un om ~.)

CONTRARIÁ, contrariez, vb. I. Tranz. A supăra sau a surprinde pe cineva în mod neplăcut, făcând sau spunându-i ceva care se opune convingerilor, intențiilor sau dorințelor sale. [Pr.: -ri-a] – Din fr. contrarier.

A CONTRARIÁ ~éz tranz. (persoane) A surprinde neplăcut prin vorbe și prin fapte neașteptate și nedorite. [Sil. -ri-a] /<fr. contrarier

CONTRARIÁ vb. I. tr. A surprinde neplăcut pe cineva (făcând sau spunând ceva în contradicție cu convingerile, așteptările, dorința sau intenția sa). [Pron. -ri-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / cf. fr. contrarier].

CONTRARIÁ vb. tr. a șoca, a surprinde neplăcut pe cineva (în contradicție cu convingerile, așteptările, dorința sau intenția sa). (< fr. contrarier)

CONTRARIÁ vb. a șoca, a vexa, (fig.) a izbi. (M-au ~ cele auzite.)

contrariá vb. (sil. -ri-a-), ind. prez. 1 sg. contrariéz, 3 sg. și pl. contrariáză, 1 pl. contrariém (sil. -ri-em); conj. prez. 3 sg. și pl. contrariéze; ger. contrariínd (sil. -ri-ind)

contrariéz v. tr. (lat. contrariare, d. contrarius, contrar; fr. contrarier). Mă opun vorbelor, actelor, voințeĭ cuĭva. Cauzez neplăcere: vorba ta mă contrariază. Împedec [!]: vînturile contrariază mersu corăbiiĭ.

CONTRARIA CONTRARIIS CURANTUR (lat.) cele contrarii se vindecă prin contrarii – Maxima medicinii clasice. V. și Sumilia similiis curantur.