CONTRARIETÁTE s. f. 1. Stare de surprindere neplăcută, provocată de o împotrivire, de o contrazicere. 2. Raport logic între două noțiuni sau judecăți care se exclud reciproc, dar care pot fi înlăturate ambele în favoarea unei a treia noțiuni sau judecăți. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. contrariété.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CONTRARIETÁTE f. 1) Sentiment de nemulțumire provocat de o contrazicere, de o atitudine neașteptată și nedorită. 2) log. Raport între două noțiuni, care se exclud reciproc. [Sil. -ri-e-] /<fr. contrariété
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CONTRARIETÁTE s.f. Nemulțumire, surprindere neplăcută provocată de o contrazicere. ◊ (Log.) Raport de contrarietate = raport între națiuni sau judecăți care se exclud reciproc, dar care pot fi înlăturate, amândouă în favoarea unei a treia. [Cf. fr. contrariété].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CONTRARIETÁTE s. f. 1. surprindere neplăcută provocată de o contrazicere. 2. (log.) raport între două noțiuni sau judecăți care se exclud reciproc, dar care pot fi înlăturate amândouă în favoarea unei a treia. (< fr. contrariété)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
contrarietáte s. f. (sil. -ri-e-), g.-d. art. contrarietății
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
contrarietáte f. (lat. cóntrarietas, -átis). Obstacul [!], pedică [!]: a suferi marĭ contrarietățĭ. Nepotrivire: contrarietate de gusturĭ. Plictiseală, nemulțămire [!].
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink