Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
CONTRAZÍCERE, contraziceri, s. f. Faptul de a (se) contrazice; contradicție, dezacord, opoziție. – V. contrazice.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CONTRAZÍCERE s.f. Faptul de a (se) contrazice; contradicție; dezacord. [< contrazice].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CONTRAZÍCERE s. 1. v. contradicție. 2. (pop.) încontrare. (A avut o ~ cu ...)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
contrazícere s. f. → zicere
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
contrazícere f. Acțiunea de a saŭ de a te contrazice. Spirit de contrazicere, care contrazice (combate) tot. Fără contrazicere (după fr. sans contredit), sigur, fără să se poată spune ceva contrar.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CONTRAZÍCE, contrazic, vb. III. 1. Tranz. A susține contrarul celor spuse de cineva; a nega. 2. Tranz. A nu se potrivi, a fi în opoziție, a fi incompatibil cu ceva; a dezminți ceva. 3. Refl. A spune ceva în opoziție cu cele afirmate anterior de tine însuți. 4. Refl. recipr. (Despre susținătorii unor opinii, unor afirmații etc.) A avea păreri deosebite, a nu fi de acord unii cu alții. ♦ (Despre afirmații, depoziții etc.) A nu se potrivi unele cu altele; a se ciocni. – Contra1 + zice (după fr. contredire).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A CONTRAZÍCE contrazíc tranz. 1) (persoane) A întrerupe, exprimând o opinie contrară; a contra. 2) (declarații, fapte, fenomene) A pune la îndoială; a considera ca fiind discutabil. /contra- + a zice
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE CONTRAZÍCE mă contrazíc intranz. 1) A emite idei contrare celor afirmate anterior. 2) (despre adepții unor opinii, teze etc.) A discuta în contradictoriu; a se contra. 3) (despre opinii, afirmații etc.) A fi în contradicție; a se bate cap în cap; a se ciocni. /contra- + a zice
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CONTRAZÍCE vb. III. 1. tr. A susține contrariul celor spuse de cineva, a nu fi de acord cu cineva. 2. tr. A fi în dezacord, a nu se potrivi cu ceva; a dezminți. 3. refl. A fi în dezacord cu tine însuți. 4. refl. (Despre susținătorii unor afirmații etc.) A fi în contrazicere unii cu alții, a avea păreri deosebite. ♦ (Despre idei, afirmații, mărturii) A nu se potrivi unele cu altele. [P.i. contrazíc. / < contra- + zice, după lat. contradicere].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CONTRAZÍCE vb. I. tr. 1. a susține contrariul celor spuse de cineva, a nu fi de acord cu cineva. 2. a fi în dezacord, a nu se potrivi cu ceva; a dezminți. II. refl. 1. a fi în dezacord cu sine însuși. 2. (despre susținătorii unor afirmații etc.) a fi în contrazicere unii cu alții, a avea păreri deosebite. ◊ (despre idei, afirmații, mărturii) a nu se potrivi unele cu altele. (după fr. contredire, lat. contradicere)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CONTRAZÍCE vb. 1. v. infirma. 2. v. opune. 3. (rar) a contra. (A ~ pe cineva.) 4. (pop.) a se încontra. (A se ~ cu cineva.) 5. v. dezice.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
contrazíce (-c, -ís), vb. – A susține contrariul, a nega. Tradus din fr. contredire și conjugat ca a zice. – Der. contrazicere (var. contradicție), s. f.; contradictor (var. contradictoriu, contrazicător), adj.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
contrazíce vb. → zice
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
contrazíc, -zís, a -zíce v. tr. (contra și zic, după fr. contredire). Spun ceva contra celor spuse de altu. V. refl. Spun saŭ fac ceva contrar celor spuse orĭ făcute de mine în ainte [!].
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink