CONTÚR, contururi, s. n. Linie închisă care mărginește o parte dintr-o suprafață, p. ext. un corp, un obiect. ♦ Reprezentare grafică a liniei care mărginește un obiect, un corp etc. [Pl. și: conture] – Din fr. contour.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CONTÚR s.n. Linie, suprafață care mărginește un corp, un obiect; reprezentare grafică a unei astfel de linii sau suprafețe. [Pl. -uri, -re. / < fr. contour, cf. it. contorno].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CONTÚR s. n. 1. linie închisă care mărginește o suprafață, un corp, un obiect. 2. reprezentare grafică a unei astfel de linii. ◊ (pl.) curbe sinuoase. (< fr. contour)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CONTÚR s. 1. v. profil. 2. v. formă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CONTÚR s. v. circumferință, perimetru.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
contúr s. n., pl. contúruri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
contúr n., pl. -urĭ și e (fr. contour, d. it. contorno [supt [!] infl. luĭ tour, turn], d. contornare, a contura. V. torn). Linie care delimitează un corp: în ainte [!] de a picta, trebuĭe să facĭ conturu tablouluĭ. Formă: elegantele contururĭ ale căprioareĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CONTÚR ~uri n. Linie închisă care mărginește o suprafață sau un obiect. ~urile munților. ◊ Hartă de ~ hartă geografică pe care sunt însemnate numai liniile care delimitează uscatul și bazinele de apă. /<fr. contour
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink