CONURBÁȚIE s. f. Formă complexă de așezare umană formată dintr-un oraș cu rol de centru, spre care gravitează, din punct de vedere economic, administrativ și cultural, o serie de orașe învecinate mai mici. – Din fr. conurbation.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CONURBÁȚIE f. Așezare urbană formată dintr-un oraș cu rol de centru spre care gravitează alte localități mai mici. /<fr. conurbation
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CONURBÁȚIE s.f. (Liv.) Aglomerație urbană constituită dintr-un oraș cu rol de centru spre care gravitează mai multe orașe vecine. [Gen. -iei. / < fr., engl. conurbation, it. conurbazione, cf. lat. cum – cu, urbs – oraș].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CONURBÁȚIE s. f. aglomerație urbană constituită dintr-un oraș cu rol de centru spre care gravitează mai multe orașe satelit. (< fr. conurbation)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
conurbáție s. f. (sil. -ți-e; mf. con-), art. conurbáția (sil. -ți-a), g.-d. conurbáții, art. conurbáției
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink