CONVENIÉNȚĂ, conveniențe, s. f. (Mai ales la pl.) Regulă de purtare impusă de o anumită societate; uzanță. ◊ Loc. adj. De conveniență = făcut numai pentru a respecta anumite forme sociale, anumite interese; de formă. ♦ Căsătorie de conveniență = căsătorie la care se ține seama numai de interese materiale și familiale. [Pr.: -ni-en-] – Din it. convenienza.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CONVENIÉNȚĂ s.f. (La pl.) Totalitatea regulilor de purtare care se impun într-o anumită societate. ◊ De conveniență = făcut numai pentru a respecta anumite forme sociale, de formă. [Pron. -ni-en-, gen. -ței. / cf. it. convenienza, fr. convenance].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CONVENIÉNȚĂ s. f. (pl.) totalitatea regulilor de purtare care se impun într-o anumită împrejurare; uzanță. ♦ de ~ = făcută numai pentru a respecta anumite norme sociale de formă. (< it. convenienza)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CONVENIÉNȚĂ s. (mai ales la pl.) uzanță. (Trebuie să se supună ~elor.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
conveniénță s. f. (sil. -ni-en-), g.-d. art. conveniénței; pl. conveniénțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
conveniénță f., pl. e (lat. convenientia, fr. convenance. V. pro-veniență). Conformitate, potrivire: conveniență de caracter. Cuviință, decență: conveniența socială (saŭ conveniențele sociale). Căsătorie de conveniență, aceĭa la care-s luate în considerațiune nobleța orĭ averea orĭ cultura în locu dragosteĭ reciproce.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CONVENIÉNȚĂ ~e f. Regulă de purtare impusă într-o societate. ◊ Căsătorie de ~ căsătorie bazată pe interese materiale. [Sil. -ni-en-] /<it. convenienza, fr. convenance
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink