CONVOLÚT2, -Ă, convoluți, -te, adj. (Despre organe) Răsucit în formă de cornet. ♦ Răsucit, întors asupra lui însuși. – Din fr. convoluté, lat. convolutus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CONVOLÚT1, convoluturi, s. n. Grup de scrieri care apar izolat în cataloagele unei biblioteci sau într-o arhivă. – Din germ. Konvolut.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CONVOLÚT, -Ă adj. (Bot.; despre organe) Răsucit în formă de cornet sau sul. ♦ Răsucit, întors asupra lui însuși. [< fr. convoluté, lat. convolutus].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CONVOLÚT s.n. Volum care cuprinde mai multe lucrări editate separat, dar având același autor sau cuprinzând materii înrudite. [Var. convolută s.f. / < germ. Konvolut].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CONVOLÚT1 s. n. volum care cuprinde mai multe lucrări editate separat, dar având același autor sau cuprinzând materii înrudite. (<germ. Konvolut)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CONVOLÚT2, -Ă adj. 1. (bot.; despre organe) cu marginile răsucite în formă de cornet. 2. întors asupra lui însuși. (<fr. convoluté, lat. convolutus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
convolút adj. m., pl. convolúți; f. sg. convolútă, pl. convolúte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
convolút s. n., pl. convolúturi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink