CONȚ, conțuri, s. n. (Înv.) Grup de 24 de coli de hârtie. – Din magh. konc.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CONȚ s. v. testea, top.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
conț (-ți), s. n. – 1. Bucată, crîmpei, fragment. – 2. Teanc de cinci foi de hîrtie. Mag. konc (Miklosich, Lexicon, 329; Cihac, II, 493; Gáldi, Dict., 120), din sl. kǫsŭ.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
conț s. n., pl. cónțuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
1) conț m. V. consul.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
2) conț n., pl. urĭ (ung. konc, conț, d. vsl. konsŭ, bucată. V. cotonog). Mold. Testea. Trans. Jiŭ Bucată: un conț de plăcintă.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
cónsul m., pl. lĭ (lat. cónsul, cónsulis). Numele celor doĭ prezidențĭ aĭ vechiĭ republicĭ romane și aĭ celor treĭ prezidențĭ aĭ primeĭ republicĭ franceze de la anu VIII pînă la Imperiŭ (1799-1804). Astăzĭ, agent care, în străinătate, apăra supușii statuluĭ care l-a trimes [!]. (E maĭ mic de cît ministru plenipotențiar). – Vulg. conț.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink