Dex coordonare

COORDONÁRE, coordonări, s. f. 1. Acțiunea de a coordona și rezultatul ei. 2. Relație stabilită, în cadrul unei enunțări, între cuvinte, construcții și propoziții care stau pe același plan, fără ca unul dintre elemente să depindă din punct de vedere gramatical de celălalt. [Pr.: co-or-] – V. coordona.

COORDONÁRE s.f. 1. Acțiunea de a coordona. 2. Raport între două sau mai multe propoziții sau părți de propoziție, legate între ele astfel încât una să nu depindă sintactic de cealaltă sau de celelalte; raport între mai multe noțiuni de aceeași specie subordonate aceleiași noțiuni. [Var. coordinare s.f. / < coordona].

COORDONÁRE s. f. 1. acțiunea de a coordona. 2. raport, relație într-un enunț între două sau mai multe propoziții ori părți de propoziție pe același plan gramatical, nedependente una de cealaltă. ◊ raport între mai multe noțiuni de același fel, subordonate aceleiași noțiuni. (< coordona)

coordonáre s. f. (sil. co-or-) → ordonare

COORDONÁ, coordonez, vb. I. Tranz. A pune de acord părțile unui tot, a îndruma în sens unitar o serie de activități desfășurate în vederea aceluiași scop. [Pr.: co-or-] – Din fr. coordonner.

A COORDONÁ ~éz tranz. 1) (persoane) A pune de acord în vederea obținerii unui ansamblu coerent. 2) (activități, acțiuni) A orienta pentru a obține rezultatul scontat. [Sil. co-or-] /<fr. coordoner

COORDONÁRE ~ări f. 1) v. A COORDONA. 2) gram. Relație stabilită între propoziții sau părți de propoziție legate între ele, fără ca una să depindă de alta din punct de vedere sintactic. /v. a coordona

COORDONÁ vb. I. tr. A pune de acord, a aranja părțile unui tot potrivit anumitor relații sau unui anumit scop. [Pron. co-or-, p.i. -nez, var. coordina vb. I. / < fr. coordonner, cf. it. coordinare].

COORDONÁ vb. tr. a pune de acord părțile unui tot; a îndruma în sens unitar o serie de activități. (< fr. coordonner)

coordoná vb. (sil. co-or-), ind. prez. 1 sg. coordonéz, 3 sg. și pl. coordoneáză

coordinațiúne f. (lat. coordinatio. V. subord-). Acțiunea de a coordona: leziunile creĭeruluĭ mic împedecă [!], în general, coordinațiunea mișcărilor voluntare. Lucru coordonat: îndemanatică [!] coordinațiune. – Și -áție și -áre.

coordón și -éz, a -á v. tr. (co- și ordonez; fr. coordonner). Combin, unesc în ordine, așez în ordine. Gram. Unesc pintr´o [!] conjuncțiune coordinativă [!].