Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
CÓPCĂ1, copci, s. f. 1. Sistem format din două piese metalice (un cârlig și un inel), folosit pentru prinderea a două părți ale unei confecții. 2. Agrafă pentru învelitori în construcție. 3. Proeminență în formă de limbă a unei piese plate, care intră în orificiul unei alte piese plate, realizând îmbinarea prin încopciere. [Var.: (reg.) cópcie s. f.] – Din bg. kopce.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
COPCĂ2, copci, s. f. 1. Gaură, spărtură făcută în gheața unui râu, a unei bălți etc. pentru pescuit sau pentru scos apă. ◊ Expr. (Fam.) A se duce pe copcă = (despre bunuri) a se pierde, a se irosi, a se distruge; (despre oameni) a intra într-o mare încurcătură, a o păți. 2. Gaură făcută într-o șiră de paie, în care se ține uneori pleava. 3. Scobitură, groapă făcută în pământ, în piatră etc. 4. (Reg.) Săritură pe care o fac animalele când fug repede. – Din bg. kopka.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CÓPCĂ s. 1. (reg.) sponcă. (~ la o haină.) 2. (MED.) agrafă. (Buzele unei plăgi strânse cu ~i.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CÓPCĂ s. ochi, (reg.) beucă, burduf, produf, toană, vad, (Mold.) produșcă, (prin Munt.) scorbură, (prin Mold.) știoalnă. (~ făcută în gheață.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
cópcă (-ci), s. f.1. Agrafă, clemă, capsă. – 2. Cataramă, obiect care prinde. – 3. Clemă la cărțile legate odinioară. – 4. Traversă, bară. – Megl. copce. Tc. kopça (Șeineanu, II, 145; Meyer 198; Berneker 564; Ronzevalle 136; DAR); cf. bg. kopče (Cihac, II, 72), sb. kopča, alb. kopsë, mag. kapocs. Fonetismul rom. se explică printr-un sing. analogic, plecîndu-se de la pl. copci; sing. normal ar fi copce (DAR afirmă contrariul). – Der. copcier, s. m. (fabricant de nasturi și copci); încopcia, vb. (a prinde în copci, a prinde, a fixa); copci, vb. (a altoi, a introduce un altoi sub coaja unui copac); copcit, s. n. (altoire).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
cópcă (-ci), s. f.1. Gaură, spărtură; în special gaura făcută natural sau artificial în stratul de gheață care acoperă apele iarna. – 2. Salt, săritură. – Var. coftă, s. f. (gaură, scobitură). Bg. kopka (Cihac, II, 72; Conev 85; DAR), din sl. kopati „a goli,” cf. copaie. Al doilea sens este mai puțin clar, totuși cf. rut. kopnuty „a da cu copita”, poate trebuie plecat de la imaginea armăsarului care pare să sape cu copita pămîntul. – De la var. provine fără îndoială coptori (var. coftori, coptora, coptoroși), vb. (a săpa, a excava, a adînci), care pare a se fi încrucișat cu copt, coptură (DAR; după Scriban, ar fi un der. de la cuptor, ipoteză neverosimilă).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
cópcă (săritură) s. f., g.-d. art. cópcei; pl. cópce
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cópcă (agrafă, gaură) s. f., g.-d. art. cópcii; pl. copci
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
2) cópcă f., pl. ĭ și (est) e (rus. kópka, săpătură, d. kopátĭ, a săpa. V. copaĭe, căpălesc, ocop). Gaură făcută în gheața rîuluĭ saŭ a laculuĭ. Fig. A te duce pe copcă, a te perde [!] fără speranță. Adîncătură [!], bulboană într´un rîŭ (Rar). Săpătură făcută ca o treaptă într´un mal ca să te poțĭ urca. Nord. (din aceĭașĭ răd., adică „a săpa, a izbi”, ca calu´n galop, rudă cu vsl. kopyto, copită). Săritură de galop: ĭa-o la copce (Săgh. 50), lupu sărind în copce marĭ (VR. 1925, 7, 34), lupanu o luă la deal în copce (Sadov. VR. 1930, 9-10, 196).
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
1) cópcă f., pl. ĭ (turc. kopčá, de unde și sîrb. kopča, bg. kopče, alb. kopšă, ngr. kóptsa, ung. kapocs, kapcs. Sing. rom. e tras din pl. copcĭ după șapcă, șăpcĭ). Vest. Sponcă. Încuĭetoare de carte groasă, de cingătoare ș. a.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CÓPCĂ1 ~ci f. Piesă de metal constând din două elemente (un cârlig și un inel) care servește pentru a încheia o haină. [G.-D. copcii] /<bulg. kopța
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CÓPCĂ2 ~ci f. 1) Gaură pe suprafața înghețată a unei ape, făcută pentru a prinde pește sau pentru a lua apă. ◊ A se duce pe ~ a) a dispărea fără urmă; a se duce fără întoarcere; b) a o păți. 2) Scobitură mică făcută într-un mal, servind drept treaptă pentru urcuș. [G.-D. copcii] /<bulg. kopka
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CÓPCĂ3 ~ci f. rar Salt făcut de un animal în timpul fugii. /<bulg. kopka
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)