Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări
COPÓI, copoi, s. m. 1. Câine de vânătoare de talie mare, care urmăreÈ™te vânatul după miros; ogar, prepelicar, căpău. ♦ Câine poliÈ›ist folosit în urmărit. 2. (Arg.) Nume dat agenÈ›ilor de poliÈ›ie. – Cf. magh. kopó.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
COPÓI s. v. agent.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
copói (copói), s. m. – 1. Cîine poliÈ›ist, cîine de vînătoare. – 2. PoliÈ›ist, spion. – Var. copou, capău, căpău. Mag. kopó (Miklosich, Fremdw., 96; Cihac, II, 493; Gáldi, Dict., 112). Forma primitivă este copou, de la al cărui pl. s-a format un nou sing. (cf. Byck-Graur 22). – Der. căpaucă (var. capaucă, copaucă, copoaică), s. f. (cățea de vînătoare); copoiesc, adj. (propiu copoilor); copoieÈ™te, adv. (în felul copoilor). Din rom. provine bg. kopoi (Capidan, Raporturile, 216).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
copói s. m., pl. copói, art. copóii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
copÃ³Ä m. V. copoÅ.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
COPÓI ~ m. 1) Rasă de câini de vânătoare de talie mare, care urmărește vânatul după miros. 2) Câine din această rasă. 3) Câine polițist folosit la urmărirea infractorilor. 4) depr. Agent de poliție. /ung. kopó
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
copóŠm. (ung. kopó, de unde È™i ceh. kopoy, rut. kapúy). Est. Cine care adulmecă vînatu în pădure, îl scorneÈ™te È™i-l alungă chefnind pînă-l aduce spre vînător. – Fig. PoliÈ›ist ager. – ÃŽn nord capăÅ; în sud copoÄ, pl. tot aÈ™a (de unde bg. kopóÄ). V. ogar È™i prepelicar.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink