CORIÁNDRU, coriandri, s. m. Plantă erbacee anuală din familia umbeliferelor, cu flori albe sau roz, cu miros pătrunzator și fructe în formă de globulețe, bogate în uleiuri eterice, fapt pentru care semințele uscate se întrebuințează în industria farmaceutică, a parfumurilor sau drept condiment (Coriandrum sativum). [Pr.: -ri-an-] – Din ngr. koríandron.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CORIÁNDRU s.m. (Bot.) Plantă din regiunea mediteraneană, cu flori mici, de culoare albă sau roz, grupate în umbele compuse. [Pron. -ri-an-. / < fr. coriandre, cf. gr. koriandron].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CORIÁNDRU s. m. plantă erbacee anuală din familia umbeliferelor, cu flori mici, albe sau roz, și fructe globuloase, bogate în uleiuri eterice. (< fr. coriandre, gr. koriandron)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CORIÁNDRU s. (BOT.; Coriandrum sativum) (reg.) chimen, puciognă, buruiană-pucioasă, piper-alb.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
coriándru (coriándri), s. m. – Plantă (Coriandrum sativum). – Var. (înv.) coliandru, coriand. Lat. coliandrus (sec. XVI), gr. ϰορίανδρος. Împrumut literar.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
coriándru s. m. (sil. -ri-an-), art. coriándrul; pl. coriándri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
coriándru m. (ngr. și vgr. koriandron, de unde și vsl. koriandrŭ). O plantă umbeliferă aromatică (coriandrum sativum) ale căreĭ semințe, cînd îs proaspete, put a ploșniță, ĭar cînd îs uscate devin aromatice și se întrebuințează ca condiment. (E rudă cu picĭoacna). – Și coli- (ngr. koli-). Vechĭ și coriand și coliandreș.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CORIÁNDRU ~i m. Plantă erbacee anuală ale cărei semințe se întrebuințează drept condiment în industria alimentară și în farmaceutică. [Sil. -ri-an-] /<ngr. koriandron
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink