CORIFÉU, -ÉE, corifei, -ee, subst. 1. S. m. și f. Persoană cu rol conducător într-un domeniu de activitate; fruntaș, căpetenie. 2. S. m. Conducătorul corului în tragedia și comedia greacă antică. ♦ Cântăreț solist într-un cor. ♦ Balerin care conduce un ansamblu. – Din fr. coryphée
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CORIFÉU, -ÉE s.m. și f. 1. Conducătorul corului în tragedia și în comedia greacă antică. ♦ Cântăreț solist al unui cor. ♦ Balerin care conduce un ansamblu de balet. 2. Om de seamă, având un rol conducător; fruntaș într-un domeniu oarecare al științei sau al artei. [< lat. coryphée, it. corifeo].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CORIFÉU, -ÉE I. s. m. conducător al corului în teatrul antic grecesc. ◊ cântăreț solist într-un cor. ◊ balerin care conduce un ansamblu de balet. II. s. m. f. om de seamă cu rol conducător într-un domeniu al științei sau al artei. (< fr. coryphée, gr. koryphaios, șef)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CORIFÉU s. cap, fruntaș, protagonist. (~ al Școlii Ardelene.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
coriféu s. m., art. coriféul; pl. coriféi, art. coriféii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
coriféŭ m. (vgr. koryphaios, comandant, primu personagiŭ al vechilor corurĭ greceștĭ, d. koryphé, cap, vîrf). Șef de cor în vechea tragedie grecească. Fig. Șef de sectă saŭ de partid, acela care se distinge maĭ mult într´o profesiune, într´un partid.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CORIFÉU ~i m. 1) (în tragedia și în comedia greacă antică) Conducător de cor. 2) fig. (în știință, artă etc.) Personalitate de frunte. /<fr. coryphée, lat. coryphaeus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink