CORIGÉNȚĂ, corigențe, s. f. Situația unui corigent; examen dat de un corigent. [Var.: corijénță s. f.] – Din corigent (după absent-absență).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CORIGÉNȚĂ s.f. Situația în care se găsește un elev corigent; examen dat de un corigent pentru a putea promova. [Var. corijență s.f. / < corigent].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CORIGÉNȚĂ s. f. situație în care se găsește un elev corigent. ◊ examen dat de un corigent pentru a putea promova. (< corigent)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
corigénță s. f., g.-d. art. corigénței; pl. corigénțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
corigénță f., pl. e (d. corrigent). Starea celuĭ corigent.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CORIGÉNȚĂ ~e f. 1) Situație de corigent. 2) Examen susținut de un corigent. /Din corigent
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink