COROLÁR1, corolare, s. n. (Mat.) Concluzie care derivă nemijlocit dintr-o teoremă. ♦ Idee care decurge dintr-o teorie, dintr-o afirmație etc. – Din fr. corollaire, lat. corollarium.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
COROLÁR2, -Ă, corolari, -e, adj. (Bot.) Al corolei. – Din fr. corollaire.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
COROLÁR s.n. Concluzie care urmează ca o consecință a unei teoreme demonstrate. ♦ Idee, concluzie care se desprinde dintr-o teorie, dintr-o afirmație etc. [Cf. fr. corollaire, lat. corollarium].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
COROLÁR, -Ă adj. Al corolei. [Cf. fr. corollaire].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
COROLÁR s. n. teoremă, consecință imediată a unei alte teoreme. ◊ concluzie care se desprinde dintr-o teorie, dintr-o afirmație etc. (< fr. corollaire, lat. corollarium)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
corolár s. n., pl. coroláre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
corolár n., pl. e (lat. corollarium, cunună dată în dar). Mat. Log. Consecŭență care rezultă dintr´o teoremă, dintr´o propozițiune.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
COROLÁR ~e n. 1) mat. Concluzie care se deduce direct dintr-o teoremă demonstrată. 2) Idee care derivă din alta. /<fr. corollaire, lat. corollarium
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink