Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
cos, cusút, a coáse v, tr. (lat. cónsuo, -súere, pop. coso, cósere, d. con-, la un loc, și súere, a coase; it. cucire, Neapole kósere, pv. sp. pg. coser, fr. coudre. – Cos, coșĭ, coase; eĭ coase; să coasă. V. sulă, sutură). Unesc (bucățĭ de pînză, de pele [!]) pin [!] ajutoru aculuĭ cu ață saŭ al suleĭ. A coase la gherghef, a broda la gherghef.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
COÁSE, cos, vb. III. Tranz. 1. A fixa, a prinde între ele părțile unei haine sau un petic, un nasture etc. la o haină, trecând prin ele un fir de ață cu ajutorul unui ac. ◊ Expr. A coase petic de petic = a fi zgârcit. 2. A broda. 3. (Med.) A împreuna (cu un fir de mătase, de intestin preparat anume etc. și cu un ac special) marginile unei plăgi. – Din lat. pop. cosere (= consuere).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
COȘ2, coșuri, s. n. Bubuliță purulentă care se formează pe față sau pe corp ca urmare a unei leziuni sau a unei inflamații a glandelor sebacee. – [Pl. și: (m.) coși] – Lat. cossus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
COȘ1, coșuri, s. n. 1. Obiect de diferite forme, făcut dintr-o împletitură de nuiele, de papură, de rafie etc., cu sau fără toarte, care servește la transportarea sau la depozitarea unor obiecte; coșarcă. ◊ Expr. A arunca (sau a da) la coș = a arunca un lucru nefolositor sau lipsit de valoare. ♦ Conținutul unui coș1 (1). 2. Unealtă de pescuit de formă ovală, cilindrică etc., făcută din împletitură de nuiele sau de mlajă și folosită la prinderea peștilor mici. 3. (La jocul de baschet) Cerc metalic fixat perpendicular pe un panou de lemn și prevăzut cu o plasă fără fund prin care trebuie să fie trecută mingea pentru a se marca un punct; punct marcat în acest fel. 4. Parte din instalația unei mori mici, în formă de ladă cu gura largă și fără fund, în care se toarnă grăunțele de măcinat. ♦ Pâlnie în formă de piramidă la mașina de treierat, în care se bagă snopii. ♦ Lada teascului în care se strivesc boabele, semințele etc. 5. Împletitură de nuiele care se așază ca o ladă pe fundul carului, înlocuind loitrele și codârla când se transportă lucruri mărunte. 6. Acoperământ de piele sau de pânză al unei trăsuri, care se poate ridica sau strânge. 7. (Anat.; în sintagma) Coșul pieptului = cavitate toracică; torace. ◊ Expr. (Reg.) A fi rupt (sau fript) în coș = a fi foarte flămând. A fi tare în coș = a fi sănătos, zdravăn. 8. Canal îngust, izolat sau făcut în zid și trecut prin acoperișul unei case, prin care iese fumul de la sobă, de la vatră etc.; horn, hogeac. ♦ Conductă verticală folosită la evacuarea gazelor de ardere dintr-o instalație de încălzire cu focar. – Din sl. košĩ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A COÁSE cos tranz. 1) (bucăți de țesătură, piese de îmbrăcăminte, de încălțăminte etc.) A prinde printr-o cusătură. ~ nasturii. ~ mâneca. 2) (obiecte de îmbrăcăminte, de încălțăminte, de rufărie) A confecționa dintr-un material textil cu ajutorul unui ac cu ață. 3): ~ la gherghef a orna cu broderii. 4) med. (marginile unei plăgi) A împreuna cu un fir special. [Sil. coa-se] /<lat. cosere
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
COȘ1 ~uri n. 1) Obiect împletit din papură, nuiele etc., cu sau fără torți, de diferite forme și mărimi, servind la transportarea sau păstrarea unor obiecte. ◊ A arunca (sau a da) ceva la ~ a se debarasa de ceva netrebuincios; a arunca ceva ca fiind lipsit de valoare. 2) Conținutul unui obiect de acest fel. Un ~ de mere. 3) Îngrăditură din nuiele pentru prins pește; coteț. 4) Parte a unui autocamion, în formă de cutie, în care se pune în-cărcătura; benă. ~ul camionului. 5) (la casele de locuit, fabrici, vapoare etc.) Canal vertical de evacuare a fumului sau a gazelor din sobe sau din cuptoare, ridicat la o anumită înălțime. ~ul locomotivei. ~ul navei. 6) (la trăsuri) Acoperământ pliabil care se întinde pentru a feri pasagerii de intemperii. 7) (la mori) Ladă în care se toarnă grăunțele de măcinat. 8) (la batoze) Pâlnie în care se introduc snopii pentru a fi treierați. 9) (la teascuri) Îngrăditură din stinghii rare în care se încarcă strugurii zdrobiți. 10) (la baschet) Plasă fixată pe un cerc metalic, prin care trebuie trecută mingea. 11) anat. Cavitate a corpului în care se află principalele organe ale sistemului respirator și circulator; torace. ~ul pieptului. ◊ A fi tare în ~ a fi complet sănătos. 12) geol. Canal care face legătura între vatra vulcanului și exterior. ~ vulcanic. /<sl. koši
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
COȘ2 ~uri n. Bubă purulentă care se formează uneori pe față sau pe corp, ca urmare a inflamației glandei sebacee. /<lat. cossus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
COÁSE vb. 1. v. cârpi. 2. a pune. (I-a ~ un petic la pantaloni.) 3. v. broda.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
COȘ s. (MED.) (pop.) zgrăbunță. (E plin de ~uri pe față.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
COȘ s. v. coșar, coșciug, coviltir, dos, pătul, porumbar, sicriu, stup.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
COȘ s. 1. paner, (pop.) coșarcă, paporniță, (Transilv. și Munt.) corfă, (prin Ban. și Transilv.) targă. (A pus merindele în ~.) 2. (TEHN.) ladă, (reg.) casă, cutie, drob, durbană, țarc. (~ la teascul de struguri.) 3. burduf, coviltir, (reg.) ceahol, cutubă, (reg., mai ales în Mold.) poclit. (~ la trăsură.) 4. cămin, horn, (pop.) coșarcă, (reg.) bageacă, cubea, cucuvaie, fumar, horneț, marchioță, ursoaie, (prin Transilv.) budureț, buduroi, (Transilv. și Munt.) corfă, (Mold.) hogeag, (prin Transilv.) știol, (prin Mold. și Bucov.) șuber. (Fumul iese prin ~.) 5. coșul pieptului v. torace.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
A coase ≠ a descoase
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
coș, cóșuri, s.n. (înv.) tabără tătărească.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
coáse (cós, cusút), vb. – 1. A fixa, a prinde părțile unei haine sau un nasture, cu ajutorul unui ac cu ață. – 2. A însăila. – 3. A broda. – 4. A înfige, a bate cuie. – 5. A înțepa. – Mr. cos, coasire, megl., istr. cos. Lat. pop. cosĕre, în locul clasicului consuĕre (Diez, Gramm., I, 33; Pușcariu 405; Candrea-Dens., 381; REW 2174; DAR); cf. vegl. koser, it. cucire (engad. kuzir), prov. cozer, fr. coudre, cat. cosir, sp., port. coser. – Der. cusut, s. n. (acțiunea de a coase); cusătură (var. mr. cusutură), s. f. (cusut), care ar putea fi un reprezentant direct al lat. *consutūra (Pușcariu 460; DAR), cf. calabr. cusitura, fr. couture, sp., cat., port. costura; cusător, s. m. (ucenic de croitor); cusătoare (var. cusătoreasă),, s. f. (croitoreasă, lenjereasă; legătoreasă; mașină de legat cărți); cusătoriță, s. f. (croitoreasă); cusătorie, s. f. (croitorie; atelier de croitorie); descoase, vb. (a desface din cusături); cosoi, s. n. (Trans., legătură, fașă).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
coș interj. – Se aplică în timpul mulsului caprelor, pentru a le liniști. Origine incertă, probabil expresivă, cf. ceas, ciuș. Totuși, DAR se gîndește la fr. couche, germ. kusch, și Graur, BL, VI, 143, propune sb. koza „capră”.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
coș (coși), s. m. – s. m. – 1. Larvă de tăun. – 2. Bubuliță. Lat. cossus (Philippide, ZRPh., XXXI, 307; REW 2278; DAR); cf. it. cosso, fr. cosson „gărgăriță.” Fonetismul se explică prin faptul că forma actuală este un sing. analogic pe baza pl. coși. De uz general, cu excepția Banatului (ALR, I, 25). – Der. coșos, adj. (plin de coșuri, bubos).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
coș (-șuri), s. n. – (Înv.) Tabără de tătari. Sl. (pol. kosz, rut., rus. koš), de origine tăt. Sec. XVII.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
coș (-șuri), s. n. – 1. Obiect din împletitură de nuiele, care servește la transportul obiectelor. – 2. Năvod de pescuit. – 3. Stup. – 4. (Trans.) Albie, covată. – 5. (Înv.) Sicriu, coșciug. – 6. Coteț. – 7. Hambar. – 8. Loitră, ladă la car. – 9. La moară, parte în care se toarnă grăunțele la măcinat. – 10. Horn, hogeac. – 11. Împletitură de nuiele, leasă. – 12. Acoperămînt, capotă de trăsură. – 13. Față de pernă. – 14. Ghizd, colac de fîntînă. – 15. Ladă de teasc. – 16. Formă pentru brînză sau recipient pentru fragi, din coajă de copac, mai ales de brad. – 17. Mașină de urzit. – 18. Torace. – 19. Carapace de rac. – Mr., megl. coș. Sl. košĭ „coș” (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Miklosich, Lexicon, 307; Cihac, II, 75; Conev 64); cf., bg., sb., slov., rus. koš, pol. kosz, mag. kas, alb. koš. – Der. coșuleț, s. n. (dim. al lui coș; lumînare în spirală care se ducea la biserică, după tradiție, de Vinerea Mare); coșară, s. f. (coș, obiect), din mag. kosár, sb. košar; coșarcă, s. f. (coș, obiect; hambar, ciur), din mag. kosárka; coșar, s. m. (împletitor de nuiele; hornar); coșerie, s. f. (meseria de coșar); coșerar, s. m. (împletitor de coșuri); coșercar, s. m. (împletitor de coșuri); coșercărie, s. f. (meseria de coșar). – Cf. coșar, coșniță.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
coáse vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cos, 1 pl. coásem, imperf. 3 sg. coseá, perf. s. 1 sg. cusúi, 1 pl. cusúrăm; conj. prez. 3 sg. și pl. coásă; ger. cosând; part. cusút
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
coș (obiect, bubuliță) s. n., pl. cóșuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
1) coș m. și n., pl. urĭ (lat. cossus, larvă, ca adj. „zbîrcit”; it. cosso, coș, acneĭe). O boală a pĭeliĭ care se ivește maĭ ales în tinereță [!] din cauza linfatizmuluĭ [!], artritizmuluĭ și dispepsiiĭ și e caracterizată pin [!] niște bubulițe pline de puroĭ (care apar maĭ ales pe față) saŭ pin niște firicele de grăsime înegrite la capătu exterior și care ĭese ca niște vermișorĭ cînd le storcĭ. – În med. acneĭe.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
2) coș n., pl. urĭ (vsl. košĭ, bg. rus. alb. koš; ung. kas. V. coșar, coșniță). Împletitură de nuĭele de dus diferite lucrurĭ, paner: a purta în spate un coș de cărbunĭ, de mere. Conținutu unuĭ coș: a mînca un coș de mere. Horn (Munt.). Poclit, burduf, acoperemîntu de pele [!] al trăsuriĭ (Munt.): a trage coșu. Cavitatea în care se aruncă grăunțele la moară. Tabără tătărească (Vechĭ). Coșu peptuluĭ [!], toracele. A fi rupt în coș de foame, de sete, a fi foarte flămînd, însetat. A arunca la coș (adică „la coșu de hîrtiĭ aruncate, de gunoaĭe”), a nu admite să se publice (în ziaru saŭ revista pe care o conducĭ).
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink