COSTÍȘ, -Ă, costiși, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) înclinat, aplecat pe o coastă; pieziș, oblic, strâmb. 2. S. f. Coastă de deal; povârniș, pantă. – Coastă + suf. -iș.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
COSTÍȘ s. v. lambă, vătrai.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
costíș adj. m., pl. costíși; f. sg. costíșă, pl. costíșe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
costíș adv. În coastă: a lovi costiș. Spre coastă, la deal: drumu ce suĭa costiș (VR. 1923, 4, 24). – La Od. n., pl. e = costișă, ca și la ChN. I, 43: pornesc din costiș doŭă văĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
COSTÍȘ ~ă (~i, ~e) și adverbial Care se află în unghi față de orizontală; pieziș; oblic. /coastă + suf. ~iș
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
COSTÍȘĂ ~e f. Porțiune de teren cu suprafață înclinată față de un plan orizontal; povârniș; pantă; versant; coastă. /coastă + suf. ~ișă
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
COSTÍȘĂ s. v. pantă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
costíșă s. f., art. costíșa, g.-d. art. costíșei; pl. costíșe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
COSTIȘA 1. Com. în jud. Neamț, pe Bistrița; 3.711 loc. (1991). Hidrocentrală. Stație de c. f. Pe terit. acesteia a fost descoperită o așezare fortificată, cu șanțuri de apărare, datînd din epoca Bronzului (sec. 19-14 î. Hr.). 2. Cultură din Bronzul mijlociu răspîndită în NE Moldovei. Denumită astfel după așezarea descoperită în com. cu același nume. Cultură a populației autihtonice romanice, de la E de M-ții Carpați, dezvoltată în sec. 5-7. Denumită și C.-Botoșana.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink