Dex coșcovi

COȘCOVÍ, pers. 3. coșcovește, vb. IV. Refl. (Despre tencuiala sau varul de pe pereți, despre furnirul de pe mobilă etc.) A se ridica, a se dezlipi și a se plesni din cauza căldurii, a umezelii etc., a se coji, a se scoroji. – Din coșcov.

COȘCOVÍ vb. a se burduși, a se coji, a se scoroji, (pop. și fam.) a se scofâlci, (reg.) a se scochița. (Pereții s-au ~.)

coșcoví vb., ind. prez. 3 sg. coșcovéște, imperf. 3 sg. coșcoveá; conj. prez. 3 sg. și pl. coșcoveáscă

CÓȘCOV, -Ă, coșcovi, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre pereți) Coșcovit. 2. S. f. (Reg.) Loc gol, mai ales în malurile apelor, pe sub rădăcini, unde se ascund și unde trăiesc peștii și racii. 3. S. f. Nămol vegetal amestecat cu bucăți de rădăcini de stuf și papură, care formează uneori mici insule plutitoare la suprafața apelor; cocioc. – Cf. rus. kočkovatyj „cu ridicături, deluros, bolovănos”.

A SE COȘCOVÍ pers. 3 se ~éște intranz. (despre vopsea, tencuială, furnire de pe mobilă etc.) A se desprinde (de pe o suprafață) prin umflare; a se scoroji; a se coji; a se coși. /Din coșcov

CÓȘCOV ~ă (~i, ~e) (despre pereți) Care are tencuială cojită; cu tencuiala cojită. /cf. rus. koțkovaty

CÓȘCOV adj. v. burdușit, cojit, coșcovit, scorojit.

CÓȘCOVĂ s. v. crov, găvan, padină.

cóșcovă, cóșcove (cóșcoave), s.f. (reg.) 1. loc gol, mai ales în malurile apelor, pe sub rădăcini, unde se ascund și trăiesc peștii și racii; bortă. 2. loc gol pe sub coaja copacilor, pe sub piele; cojitură, bășicătură, umflătură, bulbucătură, copârțan. 3. (la pl.) umflături sau ridicături mici de pământ. 4. (la pl.) nămol vegetal amestecat cu rizomi de stuf și papură în descompunere; coșcană. 5. babă gârbovită.

cóșcov (-vă), adj. – 1. Gol, scobit, golit. – 2. Bombat, curbat. – 3. Găurit, ciuruit. – 4. Deformat, denivelat. Tc. koș kof „complet golit” (Iogu, GS, VI, 338), cf. coșcogea. După Löwe 92, în legătură cu sl. koža „coajă”, prin intermediul unei forme ipotetice *koždavŭ; după DAR (și Cihac, II, 75), din aceeași familie cu rus. kočkovatyi „deformat”; cf. bg. kaškav „moale, flasc.” – Der. coșcovă, s. f. (bășică; scobitură; denivelare de teren, groapă, gaură; mîl, nămol); coșcană, s. f. (rădăcini și tulpini de trestie ce rămîn pe teren); coșcă, s. f. (coajă, carapace); coșcoavă, s. f. (ascunzătoare sub apă, în care trăiesc de obicei peștii sau racii); coșcovi, vb. refl. (a se goli; a se scoroji); coșcoveală, s. f. (acțiunea de a se coșcovi); coșcovitură, s. f. (deformare).

cóșcov adj. m., pl. cóșcovi; f. sg. cóșcovă, pl. cóșcove

cóșcovă s. f., g.-d. art. cóșcovei; pl. cóșcove

cóșcov, -ă adj. (d. rut. košikovátiĭ, ca coșu, adică „scobit, găunos”, orĭ d. rus. kočkováty, acoperit de moșoroaĭe). Găunos, cu coaja desprinsă: părete coșcov. S. f. Lucru coșcovit: un pept [!] coșcovă de boală. Dun. Insuliță plutitoare de rădăcinĭ de stuf putrezit și de alte plante. V. boștĭură și plaur.

coșcovésc v. tr. (d. coșcov). Fac să se dezlipească și să se unfle tencuĭala, coaja unuĭ copac, plăcile de nuc de pe mobile ș. a., fac să devie găunos: boala ĭ-a coșcovit peptu [!]. V. refl. Părețiĭ [!] s´aŭ coșcovit. V. coptorăsc.