CREDINCIÓS, -OÁSĂ, credincioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) 1. Care este demn de încredere, pe care te poți bizui; devotat, fidel unei persoane; nestrămutat, statornic față de un angajament, de o idee, de o cauză. 2. Care crede în existența lui Dumnezeu și se conformează practicilor religioase. – Credință + suf. -ios.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CREDINCIÓS adj. 1. (BIS.) cucernic, cuvios, evlavios, pios, preacredincios, religios, smerit, (franțuzism) devot, (înv. și reg.) smernic, (înv.) blagocestiv, pietos, pravoslavnic, râvnitor, bine-credincios. (Om ~.) 2. v. fidel.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Credincios ≠ a*****r, ateu, infidel, necredincios
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
credinciós adj. m., pl. credincióși; f. sg. credincioásă, pl. credincioáse
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
credincĭós, -oásă adj. și s. (d. credință). Fidel, în care te poțĭ încrede: credincĭos cuĭva. Fidel, care crede în ceva: credincĭos luĭ Dumnezeŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CREDINCIÓS ~oásă (~óși, ~oáse) 1) Care manifestă un atașament constant; caracterizat prin statornicie în convingeri; fidel; devotat; cinstit. 3) și substantival Care crede în Dumnezeu. /credință + suf. ~os
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
drept-credinciós adj. m., s. m., pl. drept-credincióși; f. sg. drept-credincioásă, pl. drept-credincioáse
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink