CREPUSCULÁR, -Ă, crepusculari, -e, adj. Care ține de crepuscul. ♦ Slab luminat, abia vizibil. – Din fr. crépusculaire.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CREPUSCULÁR, -Ă adj. Referitor la crepuscul, de crepuscul. [Cf. fr. crépusculaire, it. crepuscolare].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CREPUSCULÁR, -Ă adj. 1. referitor la crepuscul. ◊ slab luminat, abia vizibil. ◊ (despre un curent poetic din literatura italiană de la începutul sec. XX) care manifesta predilecție pentru tonurile mijlocii, pentru vagul culorii, pentru o banalitate ostentativă și un prozaism voit al expresiei. 2. (despre animale) care este activ după apusul Soarelui. (< fr. crépusculaire)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
crepusculár adj. m., pl. crepusculári; f. sg. crepusculáră, pl. crepusculáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
crepusculár, -ă adj. (d. crepuscul; fr. crépusculaire). De crepuscul: lumină crepusculară.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CREPUSCULÁR ~ă (~i, ~e) Care ține de crepuscul; propriu crepusculului. /<fr. crépusculaire
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CREPUSCULÁR, -Ă (‹ fr.) adj., s. n. 1. Privitor la crepuscul; slab iluminat, abia vizibil. ◊ Poezie c. = poezie apărută în lirica italiană ca o reacție față de lirica lui D’Annunzio. Apropiată de simbolism, ea se caracterizează printr-o inspirație intimistă, prin transpunerea unor stări de visare și de resuscitare a trecutului cu ajutorul corespondențelor muzicale. Printre reprezentanții ei se numără G. Gozzano, A. Palazzeschi ș.a. 2. S. n. (La pl.) Organisme care zboară înainte de răsăritul sau după apusul Soarelui.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink