CRESTĂTÚRĂ, crestături, s. f. 1. Semn făcut prin tăiere, prin crestare; tăietură. 2. (La pl.) Procedeu al artei populare de ornamentare a lemnului prin cioplire, scrijelare sau crestare, folosit la elementele arhitectonice, la piesele de mobilier, la unelte și obiecte de uz casnic etc. – Cresta + suf. -ătură.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CRESTĂTÚRĂ s. 1. v. scrijelitură. 2. v. incizie. 3. v. zimț. 4. v. cioplitură. 5. (fig.) brazdă. (O ~ adâncă în obraz.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
crestătúră s. f., g.-d. art. crestătúrii; pl. crestătúri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
crestătúră f., pl. ĭ. Rezultatu crestăriĭ, ca semnele făcute pe răboj ș. a.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CRESTĂTÚRĂ ~i f. 1) Tăietură puțin adâncă făcută pentru a însemna ceva. 2): ~ în lemn meșteșug popular constând în împodobirea obiectelor de lemn cu ornamente prin crestare. /a cresta + suf. ~ătură
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink