CRIMO- elem. „îngheț, frig”. (< fr. crymo-, cf. gr. krymos)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CRÍMĂ, crime, s. f. Infracțiune care reprezintă un grad ridicat de pericol și pe care legea o sancționează cu pedepsele cele mai mari; spec. omor. ♦ Crimă internațională = infracțiune deosebit de gravă împotriva legilor și uzanțelor războiului, precum și împotriva păcii internaționale și a umanității. – Din fr. crime.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CRÍMĂ ~e f. Infracțiune gravă periculoasă din punct de vedere social. /<fr. crime
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CRÍMĂ s.f. Violare a legii penale, care se pedepsește cu detențiune riguroasă, muncă silnică, temniță grea, moarte etc.; omor. ◊ Crimă de război = acțiune săvârșită de membrii unor forțe armate în timp de război, împotriva normelor dreptului internațional care reglementează legile războiului. ◊ Crimă contra umanității = atrocități recunoscute pe plan internațional ca violând legile elementare ale umanității. [< fr. crime, cf. lat. crimen – acuzare].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CRÍMĂ s. f. 1. violare a legii penale, care se pedepsește cu detenție riguroasă, muncă silnică, temniță grea, moarte etc.; omor. ♦ ~ de război = acțiune săvârșită de membrii unor forțe armate în timp de război nesocotind normele dreptului internațional care reglementează legile războiului; ~ contra umanității = atrocități recunoscute pe plan internațional ca violând legile elementare ale umanității. 2. nelegiuire, fărădelege. ◊ păcat. (< fr. crime)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CRÍMĂ s. asasinat, moarte, omor, omorâre, omucidere, ucidere, (livr.) homicid, (înv.) deșugubină, omucid, sângi, ucigătură. (Condamnat pentru ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
crimă (críme), s. f. – Infracțiune gravă, omor. – Mr. crimă „păcat”. Fr. crime. După Pascu, I, 70, mr. ar fi reprezentantul direct al lat. crimen. – Der. criminal, adj., din fr.; criminal, s. m., din fr.; criminal, s. n. (tribunal criminal), din germ. Kriminal(gericht), și cu forma criminalion, din ngr. ϰριμινάιον (Gáldi 168), ambele înv.; criminalist, s. m., din fr.: criminalicesc, adj. (criminal), înv.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
crímă s. f., g.-d. art. crímei; pl. críme
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
crímă f., pl. e (fr. crime, s. m., d. lat. crimen). Calcare [!] gravă a legiĭ morale, religĭoase saŭ civile, maĭ ales ucidere. V. delict.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink